Efectele incendiului de la Vadu: s-au stresat pescărușii și stârcii

1146
Efectele incendiului  de la Vadu: s-au stresat pescărușii și stârcii - stufars-1314121227.jpg

Articole de la același autor

O echipă de la Societatea de Explorări Oceanografice și Protecție a Mediului Marin "Oceanic Club" a vizitat în cursul zilei de luni, 22 august, locul incendiului din Rezervația Biosferei Delta Dunării. Cercetătorii au evaluat amănunțit pagubele produse de focul izbucnit la sfârșitul săptămânii trecute asupra biodiversității locale. La acțiune au participat și reprezentanți ai Administrației Rezervației.

"Din fericire, o parte însemnată de vegetație era încă verde, iar zona era inundată de apă. Acest fapt a condus la dezvoltarea focului într-o dispunere insulară fără să afecteze o suprafață compactă și oferind sectoare de refugiu pentru speciile cu regim de deplasare terestru. Mai mult decât atât, incendiul s-a produs într-un sector frecventat de cirezi de vite, fapt ce nu permite instalarea unor populații însemnate de animale sălbatice", a precizat președintele S.E.O.P.M.M., Răzvan Popescu Mirceni.

În total, a fost afectată o suprafață de aproximativ 120 hectare de teren în mod disipat, între care aproximativ 50 hectare masă stuficolă și 70 hectare vegetație ierboasă. Limita estică a incendiului a fost la peste 300 de metri de zona de plajă. "Nu am identificat cadavre de mamifere, păsări sau reptile. Am găsit doar un număr nesemnificativ de amfibieni prin zona stuficolă afectată. Însă un efect negativ identificat a fost stresul indus asupra unor gru-puri mici de chire, pescăruși, egrete, stârci cenușii care au părăsit zona respectivă, observându-se o concentrare mai mare decât cea uzuală a acestora la nord de drumul betonat care leagă localitatea Vadu de plajă, către coada lacului Sinoe", a mai adăugat specialistul.

De asemenea, în cursul zilei de ieri, pe poșta electronică a S.E.O.P.M.M. a ajuns un mesaj de la un cetățean care afirma că în noaptea de sâmbătă spre duminică, către orele 0,00, când vântul încetase temporar, aflându-se în zonă a observat cum doi bărbați, probabil paz-nici ai cirezilor de vite între-țineau focul zonei stuficole. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 24 August 2011
Stire din Politică-Administrație : Pensionarii  au golit conturile RATC
Pagina a fost generata in 0.5499 secunde