Reconfigurarea învățământului românesc

E nevoie de concurență între profesori. "Acum, suntem ca proprietarii de moșie!"

31122
E nevoie de concurență între profesori.

Articole de la același autor

Elevii își vor alege materiile pe care vor să le facă în clasele de liceu, adică în ciclul secundar superior, după noul sistem de învățământ pe care îl propune ministrul Educației, Ecaterina Andronescu. Ei vor învăța mai mult ceea ce îi interesează pentru viitoarea profesie și mai puțin din disciplinele care nu au legătură cu domeniul respectiv. La finalul clasei a XII-a, vor putea susține un examen de bacalaureat special conceput pentru profilul său. Sună bine! Dar cât de aplicabile sunt aceste modificări în școlile românești, cu profesorii și cu resursele pe care le avem?

Reconfigurarea învățământului, conform proiectului redactat de ministrul Ecaterina Andronescu, presupune ca ultimele clase de învățământ obligatoriu, a X-a, a XI-a și a XII-a să fie organizate pe programe de studii. Elevii vor putea alege între studiile profesionale, studiile liceale vocaționale, studiile liceale de științe și studiile liceale socio-umaniste. Ei vor avea câteva materii obligatorii la nivel național, apoi, pe celelalte discipline le vor putea alege în funcție de filiera de studiu și de interesul propriu.

Deși ideea în sine este bună, cadrele didactice privesc cu scepticism punerea ei în practică. De la temerile că unii profesori nu sunt pregătiți să susțină lecții transversale, adică în care să abordeze materia din punct de vedere pluridisciplinar, până la faptul că alegerea disciplinelor de studiu va pune în pericol chiar catedrele anumitor profesori.

"Eu sper că e realistă doamna Andronescu și știe că vrea să facă artă cu ucenici, nu cu maeștri. Sunt foarte mulți profesori care pot să facă lecții atractive, interactive. Sunt și destui care pot să facă și nu le fac, pentru că înseamnă multă muncă. Și sunt suficient de mulți ca să eșueze proiectul și care nu pot, orice ar face. Pentru că nu se potrivesc cu competențele lor, comportamentul, temperamentul, modul lor de viață nu e compatibil cu profesia", a declarat, pentru "Cuget Liber", directorul Colegiului Național "Mircea cel Bătrân", prof. Vasile Nicoară.

"Există un mecanism social care îi protejează pe cei mai puțin buni!"

Directorul Colegiului "Mircea" susține necesitatea introducerii unor programe de perfecționare pentru cadrele didactice.

"Învățământul trebuie să se restructureze serios, să se întâmple foarte multe lucruri în sistem, începând de la selecția celor care vor lucra în învățământ și formarea lor. Un lucru foarte bun este reînființarea claselor de învățătoare și educatoare la liceele pedagogice. Dacă și în învățământul universitar se va reforma traseul de formare în carieră și va deveni mai bun, vom avea șanse. Din păcate, există un întreg mecanism social care îi ocrotește pe cei mai puțin buni. Ar apărea și o concurență mai mare în sistem, între profesori. Pentru că acum suntem ca proprietarii de moșie. Fiecare știe că mai poate fi dat afară doar când o ieși la pensie", este de părere prof. Nicoară.

Credite, în loc de note, la liceu

Acesta propune, pe lângă sistemul alegerii disciplinelor opționale de studiu, și introducerea creditelor, în loc de note, la clasele de liceu.

"Aș merge pe un sistem de credite. Notele sunt deja devalorizate la noi în societate, pentru că un elev dacă nu are 10, are 9. Individualizăm traseul de studiu și pentru disciplinele din trunchiul comun vom avea un număr mai mare de credite. În plus, aș introduce și credite pentru frecvența la ore. Aș măsura-o și pe aceea și atunci nu ne va mai trebui nici portar și nici ușă încuiată, pentru că elevul singur va putea să decidă dacă ia sau nu creditele respective. Apoi, un număr mai mic de credite, dar obligatorii, va fi introdus pe anumite trasee. De exemplu, pentru specializarea științe, elevul trebuie neapărat să-și aleagă fizică, chimie, biologie, geografie, că altfel nu face față specializării. Se pot găsi variante și atunci s-ar duce copiii mai mult spre disponibilitățile și înclinațiile lor", susține directorul Colegiului Național "Mircea cel Bătrân".

În ce privește bacalaureatul diferit pentru fiecare tip de studii, propunerea este văzută cu ochi buni.

"De ani de zile cerem acest lucru. În Danemarca, de exemplu, dacă ai luat un tip inferior de bacalaureat și dacă apoi te-ai pregătit și vrei să faci medicină, poți să dai și tipul superior. În Germania nu se poate, ruta pe care ai mers, ai terminat studiile, la revedere, trebuie să te hotărăști din timp. Sunt avantaje și dezavantaje în toate sistemele. Dirigintele îl reconvertim, îi schimbăm pălăria, dar este aceeași Mărie și îl numim consilier de orientare profesională. 80 la sută din meseriile pe care le pot învăța tinerii astăzi sunt necunoscute profesorilor în general. Consilierul trebuie să-l învețe pe copil să învețe, să-i dea acele instrumente, să-l ajute să-și înțeleagă propriile aptitudini și competențe, să-l sprijine pentru a lua contact, să intermedieze, cu vizite, cu întâlniri, cunoașterea diverselor meserii, ceea ce, în general, un diriginte competent face și astăzi", mai consideră prof. Vasile Nicoară. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.8394 secunde