DISPERARE - Sute de constănțeni s-au debranșat ilegal de la RADET

4665
26
DISPERARE - Sute de constănțeni s-au debranșat ilegal de la RADET - calorifertermostatgf3-1349279062.jpg

Articole de la același autor

Hotărâți să nu mai plătească sute de lei încălzirea pe lună și purtați pe drumuri de birocrație, sute de constănțeni s-au debranșat ilegal de la RADET. Societățile care se ocupă de repartitoarele de cost au fost asaltate în această vară de persoane care au dorit să le anunțe că nu mai primesc căldură de la sistemul centralizat al orașului. Acest lucru ar putea duce la creșterea uriașă a facturilor pentru locatarii care au rămas în conti-nuare cu încălzirea de la RADET, chiar și până la 2.000 de lei.

Anunțul alarmant a fost făcut de reprezentanții firmelor de repartitoare de cost care au participat ieri la o întâlnire cu conducerea Uniunii Asociațiilor de Proprietari. "Am dorit să avem aceste discuții înainte de a începe sezonul rece pentru a evita măcar o parte din problemele care au apărut anul trecut în ce privește vestitele repartitoare. Au fost voci și încep să se accentueze că repartitoarele de acestea îi fac să plătească mai mult. Dar noi avem date concrete și vrem să-i convingem pe oameni că nu este deloc așa", a explicat președintele UAP, Marcel Dragu.

Facturi mai mici cu repartitoare
Acesta a prezentat cifre de la diferite asociații de proprietari, din care reieșea că repartitoarele reduc semnificativ factura la căldură, atâta vreme cât sunt folosite corect. "În decembrie 2011, la o asociație cu repartitoare și bloc izolat, la patru camere media a fost de 120 de lei pe apartament, excluzând vârfurile, în timp ce la un bloc fără repartitoare, media pentru apartamentele cu patru camere a fost de 574 de lei", a explicat Marcel Dragu. Acesta le-a adresat repre-zentanților societăților care citesc aparatele de măsurat căldura să fie foarte atenți, să verifice permanent calculele, mai ales la cei care au consum foarte mare. În replică, firmele se apără spunând că metodologia de calcul este foarte clară, ei o respectă întru totul și problemele apar tot din cauza consumatorilor. "Facturile mari pe care le reclamă sunt date de faptul că au majorat corpurile de încălzire, au mai multe calorifere și ei se rapor-tează la o medie a blocului vecin. Oamenii trebuie să știe că reglarea se face din robinet, iar repartitorul doar înregistrează", a precizat reprezentantul unei companii.

Greșeli la utilizarea repartitoarelor
Marile greșeli pe care le fac consumatorii care și-au dotat caloriferele cu repartitoare de costuri sunt de a aerisi camera cu robinetul pornit, acoperirea cu rufe puse la uscat și chiar închiderea completă pentru mai multe ore pe zi, când nu sunt acasă. "A închide definitiv robinetul nu este o soluție. Atunci când va trebui să încălzească va consuma mai mult. La fel se greșește și când, la baie, de exemplu, geamul stă deschis mult timp, iar repartitorul merge con-tinuu", a explicat Ionuț Buda, re-prezentant Elsaco Brunata.

Cea mai scumpă gigacalorie
Cu repartitoare sau nu, principala problemă rămâne prețul gigaca-loriei, la această oră, cel mai mare din țară. "La Medgidia s-a votat deja subvenționarea prețului gigacaloriei, la Constanța însă nu se mișcă nimic. Vreme să determinăm Consiliul Local Constanța să mai judece problema. Anul trecut dă-deau vina exclusiv pe Guvern, acum este altul și poate găsesc niște soluții", a mai spus pre-ședintele UAP.

Autoritățile, față în față cu asociațiile de proprietari
UAP a invitat miercuri, 24 oc-tombrie, toate autoritățile locale și furnizorii de utilități din municipiu la o întâlnire cu reprezentanții asociațiilor de proprietari. Ședința va avea loc începând cu ora 11,00, la sala "Remus Opreanu" din cadrul Prefecturii Constanța. Vor fi dezbătute probleme legate de activitatea și legislația privind asociațiile de proprietari, dar și despre încâlzirea scumpă de la iarnă. Sunt așteptate chiar și asociațiile de proprietari care nu sunt membre ale UAP.


Comentează știrea

26 comentarii. Pagina 1 din 3. Click pe pagina dorită : 1 2 3 
yorick
4 octombrie 2012
despre golan !

De ce sa subventionam gigacaloria ?! Mai bine dam banii pe Samba ! Golanul asta de Mazare ar trebui dat cu curul de pamant si aruncat la balta !

pensioara mea
4 octombrie 2012
marcel

Cu o pensioara de la armata si cateva "mici "beneficii din partea firmelor de repartitoare cred si eu ca nenea Marcel a uitat pe cine reprezinta de fapt si sustine asa de inflacarat repartitoarele si radet,

admirator
4 octombrie 2012
campania antirepartitoare

este o cruciada a RADET. Ele si-au devedit din plin eficienta, mai ales de la marirea pretului la gigacalorie. Practic, costul montarii repartitoarelor se amortizeaza intr-o luna. Cel mult doua. Acum, PZD nu mai poate da vina pe "Boc". Asa ca prostii care au votat cu ei, sa plateasca pina le ies ochii ca la melci. Asa merita! Sa tina minte cat ii costa sacosa cu puiu si uleiu.

una
4 octombrie 2012
Minciuna

Cum poate spune dnul. Marcel Dragu, ca la patru camere media a fost de 120 de lei pe apartament????? Asta in cazul in care nu se da drumul la caldura , doar tevile comune. La noi pe scara atat plateste un vecin care nu locuieste in apartament. Nu mai mintiti oamenii!!

admirator
4 octombrie 2012
de altfel, cu repatitorul

poti opri caldura cat e necesar, in functie de temperatura de afara si izolarea apartamentului... Consumul este mic sau deloc. Exista -totusi- o hotie a RADET, tolerata de PZD. Si la Guvern/Parlament si la primarii/consilii locale. Calculul caldurii reziduale de pe tevile de transport a agentului termic. Pina acum, se calculau 30% pierderi pe tevile de transport. Facute din otel. Si neizolate. Acum, cele mai multe blocuir au renutat la ele si au tevi noi, din m ase plastice, care nu mai pierd caldura. Este timpul ca in algortimul de calcul al caldurii, aceste pierderi sa fie reduse la 2-5%. Maximum. Intereseaza mai ales pe cei care s-au debransat, dar mai platesc caldura reziduala. Cei cu tevi de otel, ok dar cei cu tgevi noi, izolate, estge hotie pe fata. Impusa de politicienii votati de prosti!

admirator
4 octombrie 2012
@una

Nu este minciuna. Cu repartitorul poti opri caldura cat esti plecat de acasa. Si sa reglezi temperatura in salturi. Dai drumul, se incinge caloriferu, opresti. Etc. Daca ai casa bine izolata, poti sa platesi -in medie- 120 lei/luna. Trebuie sa stii sa utilizezi repartitorul si sa mentii o temperatura placuta, nu sa te inabusi. 17-18 grade sunt suficiente. O reglezi singur. Trebuie sa aveti locuinta invelita, geamurile/usile termopan etc.

pentru admirator
4 octombrie 2012
pensioara mea

Cineva zicea ca "prostia este infinit mai fascinanta decat inteligenta , inteligenta are limitele ei , prostia nu Sustinerea repartitoarelor se incadreaza aici.

Una
4 octombrie 2012
pentru Admirator

Cred ca esti nenea Marcel!!! :))) Pe un calorifer, lunar, mentinut pe treapta 3, se aduna cam 4.000 de unitati .Indiferent ca il tin non stop pe 3 sau ca il inchid sau il deschid cum spui tu in salturi .Fa o socoteala la 5 calorifere ..cate unitati ...cat platesti !!!?? In niciun caz 120 lei.

eu
4 octombrie 2012
pentru admirator

Hm Cine zice ca face economie este un mare mincinos. Pentru ca daca iti permiti sa-ti "inchizi " repartitoarele atunci sigur ai pe cineva deasupra sau sub tine care incalzeste la greu ca sa poata sa aiba o temperatura optima in casa. Pentru ca daca vecinii tai nu ar incalzi cum trebuie, nici tu nu ai putea face economie. Daca mai ai si apartamentul incadrat, nu te compari cu cel care sta pe colt si la parter. Si vorbesc din proprie experienta.

Acaru' Paun
4 octombrie 2012
766 unitati

Nu stiu ce repartitor ai dumneata, dar pe al meu am inregistrate 766 de unitati(sufragerie). Tinut robinetul pe 3 incepand cu ora 18:30 cand ajung de la serviciu si pana a doua zi dimineata. Peste zi, cand lipsesc, setez pe 2. La apartament cu trei camere, termopan, izolat ext+interior, am platit cel mai mult 233 de lei caldura, in rest pana in 200. Cred ca problemele apar cand nu le folosesti cu cap.

Răspuns la: pentru Admirator
Adăugat de : Una, 4 octombrie 2012
Cred ca esti nenea Marcel!!! :))) Pe un calorifer, lunar, mentinut pe treapta 3, se aduna cam 4.000 de unitati .Indiferent ca il tin non stop pe 3...
26 comentarii. Pagina 1 din 3. Click pe pagina dorită : 1 2 3 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4066 secunde