€ 4.7199
£ 5.2701
$ 4.1541

Un nou regulament pentru Constanța

Dispar țărușii și lanțurile. "Locurile de parcare nu sunt proprietate privată!"

Ştire online publicată Vineri, 29 Iunie 2018. Autor: Andreea PERHAIȚĂ
În Constanța, problema locurilor de parcare din oraș și din cartiere pare să fi scăpat de sub control. O spune chiar și primarul Decebal Făgădău, care a inițiat un regulament complex de organizare și funcționare a parcărilor publice de pe raza orașului. Proiectul a fost votat, ieri, în Consiliul Local și va putea fi aplicat în cel mai scurt timp. 


Documentul stabilește reguli noi de exploatare a parcărilor publice din municipiu, introducerea unei taxe de parcare, un orar concret pentru locurile de parcare rezervate, eliminarea stâlpilor pentru locurile rezervate, dar și amenzi pentru cei care nu respectă regulamentul. Acesta nu este în formă finală și va putea suferi oricând modificări, este de părere primarul Decebal Făgădău, în funcție de problemele și obstacolele depistate când va fi aplicat. 


„Constanța are un deficit uriaș de locuri de parcare. De fapt, suntem orașul cu cel mai mare deficit de locuri de parcare din țară. Avem nevoie de parcări și în centru, și în toate cartierele. Și, în loc să se rezolve problema, aceasta se acutizează și asta nu ține doar de noi, ci le este permis și prin lege. Vedem în continuare foarte multe mașini cu numere de Bulgaria, vedem foarte multe mașini de firmă, plecând de la autoturisme, pe care le înțeleg, până la mașini de marfă sau chiar mașini agabaritice, parcate în cartiere; or, nu este normal ca tirurile să fie parcate între blocuri. Ba mai mult, am văzut chiar și utilaje și sunt convins că la fel ca mine au văzut și constănțenii, nu doar capete de tractor sau chiar remorci, ci au văzut și buldoexcavatoare, au văzut o mulțime de utilaje parcate. Acest regulament vine să spună foarte clar că parcările nu sunt proprietatea nimănui, ci trebuie să le folosim cu toții, într-un echilibru. De asemenea, vedem că multe locuri de parcare, care aparțin municipiului, sunt utilizate ca o proprietate privată. Vedem peste tot stâlpișori, bariere, bolarzi, lanțuri, sticle, navete, tot felul de opreliști. Noi trebuie împreună să ne găsim un echilibru atât în zona rezidențială, cât și în zonele de interes economic. Viața orașului este diferită de la cartier la cartier, ba chiar de la stradă la stradă. Noi ne propunem să definim foarte clar, împreună cu beneficiarii, care sunt zonele rezidențiale, comerciale, mixte, de asemenea, regulile pe care să le respectăm și de-a stânga și de-a dreapta”, explică edilul constănțean. 


„Locurile de parcare nu sunt proprietate privată!“ 


Una dintre cele mai importante prevederi ale noului regulament este aceea care instituie un program. Astfel, pentru parcările rezidențiale, rezervarea locurilor de parcare va fi valabilă de luni până vineri, între orele 17.00 și 8.00, inclusiv sâmbăta și duminica, în zilele stabilite ca fiind sărbători legale, când programul este între orele 00.00 și 24.00. 


Prin urmare, în intervalul orar 8.00 - 17.00, de luni până vineri inclusiv, deținătorul autorizației rezervare loc parcare nu are niciun drept de folosință prioritară asupra locului de parcare, oricine putând folosi acel loc. Cu alte cuvinte, dacă un constănțean și-a plătit parcarea din fața sau din spatele blocului, el va trebui pe timpul zilei să o împartă cu oricine are nevoie de acel loc și nu va avea voie să țină țărușul ridicat și să blocheze locul în orele în care el lipsește de acasă. De altfel, și acei țăruși de metal vor dispărea și vor fi înlocuiți cu tichete de parcare care vor sta în parbrizul mașinii respective. Pentru parcările mixte, așa cum este cazul în cartiere, unde mulți agenți economici și-au rezervat locuri de parcare în fața blocurilor unde își desfășoară activitatea, aceștia își vor putea ține mașinile numai între orele 8.00 - 17.00, iar după ora 17.00 până la ora 8.00, parcările pot fi atribuite riveranilor. 


„Nu e normal ca la un salon de înfrumusețare, prima grijă a ultimului angajat este să ridice lanțul și să țină blocate locurile de parcare până dimineață. Lucrurile se vor face cu dialog, nu cu forța. Vom avea o perioadă de conștientizare, cu o campanie de aducere la cunoștință. Abia după acești pași vom interveni acolo unde nu se respectă regulile pe care împreună le-am construit. Dacă e să personalizăm programul, va trebui să facem pentru fiecare proprietar de mașină un alt orar. Ceea ce nu e normal. Faptul că ți-l rezervi îți rezervă un drept de a parca în acel loc în condiții de respect față de ceilalți, nu de exclusivitate. Locurile de parcare aparțin tuturor constănțenilor. Nu sunt proprietate privată”, a mai spus Decebal Făgădău. 


Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.7382 secunde