Mai multe ştiri online:

Dispar alimentarele de pe litoral? „În stațiuni nu au ce căuta astfel de magazine!”

Ştire online publicată Sâmbătă, 04 Mai 2019. Autor: Andreea PERHAIȚĂ
Comisarii Protecției Consumatorilor au verificat, în mivacanța de Paște și 1 Mai, mai multe magazine alimentare din zona Cazino a stațiunii Mamaia. Toți operatorii care comercializau alimente, preparate și semipreparate din carne, lapte, ouă, produse de panificație, de patiserie, de cofetărie, precum și băuturi alcoolice și nealcoolice au fost amendați.


„Sancțiunile au fost aplicate în baza Hotărârii nr. 559/2001. Mai direct, au fost vizate toate magazinele de tip alimentară, punându-le în vedere respectarea cu strictețe a acestor măsuri. În magazinele de tip băcănie nu se pot vinde alimente de acest tip, nu în stațiunile turistice. Potențialul pericol al consumului unor alimente, păstrate pe plajă sau în condiții improprii, trebuie înlăturat”, a declarat comisarul șef al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța, Horia Constantinescu.


Potrivit actului normativ invocat de acesta, „Comercializarea în stațiunile turistice a alimentelor, respectiv a preparatelor și semipreparatelor din carne, lapte, ouă, a produselor de panificație, de patiserie și de cofetărie, precum și a băuturilor alcoolice, băuturilor nealcoolice, calde și reci, este permisă numai în structurile de primire turistice cu funcțiuni de alimentație publică clasificate și în unitățile specializate”. De asemenea, în hotărârea respectivă se menționează: „Comercializarea produselor enumerate mai sus prin rulote, standuri și chioșcuri este permisă numai în zone publice special amenajate și autorizate conform reglementărilor legale. Orice alt mod de comerț ambulant este interzis în stațiunile turistice. Comercializarea produselor nealimentare, a produselor alimentare preambalate, precum și a legumelor și fructelor se face în zone /spații stabilite de autoritățile administrației publice locale, cu avizul Ministerului Turismului, și care îndeplinesc condițiile impuse de normale sanitare”.


„Astfel de stabilimente nu trebuie tolerate!”
Reamintim că de ani de zile, proprietarii de restaurante și hotelierii se plâng că turiștii își cumpără de mâncare de la alimentară, o consumă pe plajă și nu mai fac consumație la unitățile de alimentație publică. Mai mult, au fost foarte numeroase cazurile în care aceștia au mâncat produse de la diferite chioșcuri, s-au îmbolnăvit și apoi au dat vina pe preparatele de la restaurante.


„Se pune în vedere tuturor operatorilor economici să retragă alimentele de la comercializare, așa cum sunt ele menționate, inclusiv băuturile.


În stațiuni nu au ce căuta astfel de magazine. Turismul nu poate fi privit decât ca un ansamblu de măsuri cu direcție convergentă, iar abaterea de la normale legale aduce consecințe grave. Hotărârea nr. 559/2001 este un act normativ care trebuie aplicat. Vom face adresă către primărie, în vederea reevaluării autorizațiilor de funcționare. Este un act normativ cu destinația de protejare a turismului, a calității serviciilor și a protecției consumatorilor. Nu cred că pe faleza din stațiuni și în imediata ei apropiere trebuie să fie «tolerate» astfel de stabilimente. În alte stațiuni europene, cetățenii pot merge și mai departe de 10 metri până la magazin. Poate uităm că turismul este principala sursă de venituri și locuri de muncă pentru litoral”, a mai spus Horia Constantinescu.


Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.7325 secunde