Directorul Ambulanţei, acuzat că a lăsat pe drumuri cinci angajaţi! „Avem nevoie de asistente, nu de femei de serviciu”

3948
1
Directorul Ambulanţei, acuzat că a lăsat pe drumuri cinci angajaţi! „Avem nevoie de asistente, nu de femei de serviciu” - rgbfondcopy-1634235815.jpg

Articole de la același autor

Directorul Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Constanţa, dr. Ionuţ Cealera este acuzat de mai mulţi angajaţi că i-ar fi lăsat fără loc de muncă, acum în plină pandemie de Covid-19. Aceştia susţin că managerul a decis să nu le mai prelungească, luna aceasta, contractele de muncă, în condiţiile în care i-ar fi putut ajuta să facă faţă situaţiei dificile prin care trece întreg sistemul sanitar.

În total, este vorba de cinci femei de serviciu, toate nemulţumite, care susţin că începând de anul trecut, de când cu pandemia de coronavirus, toate serviciile de Ambulanţă au angajat în plus medici, personal tehnic, personal pentru deratizare etc. Până aici, toate bune şi frumoase. Angajările respective au fost posibile datorită declarării stării de alertă la nivel naţional. „Noi ştim că potrivit Legii nr. 55/2020, angajările încetează la cel mult 30 de zile de la încetarea stării de alertă ori aceasta a fost prelungită. În judeţul Constanţa, conform datelor oficiale ale Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană Constanţa, am avut în valul 3, pe data de 10 mai 2021, o incidenţă de 0,81, iar în valul 4, pe data de 10 octombrie, am avut o incidenţă de 6,2. Deci în valul 4, managerul de la Ambulanţa Constanţa a hotărât că se poate descotorosi de personalul angajat suplimentar în valul 3, deşi a crescut incidenţa cazurilor de Covid -19 de câteva ori faţă de luna mai. În plus, faţă de aceste cifre ale incidenţei, ne miră faptul că domnul manager Cealera nu a observat volumul de muncă crescut al angajaţilor săi din cauza tragediei de la secţia ATI a Spitalului de Boli Infecţioase din Constanţa. De fapt, după orele multe de alertă maximă, el îşi răsplăteşte angajaţii cu…concedierea”, se plâng femeile.

Întrebat în legătură cu această situaţie, actualul director interimar al SAJ, dr. Ionuţ Cealera ne-a declarat, că, de fapt, nu a dat pe nimeni afară, doar că toate aceste contracte au fost semnate pe o perioadă determinată de timp, de şapte luni, iar în data de 10 octombrie, când au expirat, a încetat şi relaţia contractuală a angajaţilor cu ei.

„Aceşti oameni, cinci la număr, sunt, de fapt, cinci femei de serviciu din substaţiile Serviciului de Ambulanţă Judeţean Constanţa, unde noi nu am avut niciodată aşa ceva, până acum. Ele au fost angajate de fostul manager, pentru a face curăţenie în 2-3 camere, câte avem noi acolo, loc în care, personalul şi-a făcut mereu singur curat la locul de muncă. În plus, ele nu locuiau în localităţile unde munceau şi trebuia să le plătim şi transportul până la serviciu. Noi, ca SAJ avem nevoie de echipaje operative, adică asistente, medici şi ambulanţieri, pe care să îi trimitem în teren să consulte bolnavii, să facă testările la domiciliu pentru pacienţii care prezintă simptomatologie de Covid-19. Ca urmare, aceste posturi le transformăm şi angajăm, deja, săptămâna viitoare, asistente medicale. Noi avem nevoie de asistente, nu de femei de serviciu. Ce să facă ele? La Năvodari, spre exemplu, sunt două cămăruţe. Asistentele mele îşi făceau singure curăţenia acolo, pentru că nu era mare lucru de făcut”, a declarat managerul, pentru „Cuget Liber”.

El a precizat că în ultimele 24 de ore, echipajele de pe ambulanţă au avut un număr record de testări la domiciliu, 614. „Echipajele noastre pleacă dimineaţa din staţie şi mai vin seara, nu apucă nici să meargă la grupul sanitar. Deci, avem nevoie să aducem cât mai multe echipaje în teren, nu femei de serviciu, pentru că nu ne ajută cu nimic. În privinţa testărilor Covid la domiciliu, trebuie să vă spun că din cele 614 testări, 64% au fost pozitive. Este tragedie în momentul acesta. Desigur, avem şi câteva asistente şi şoferi de la Spitalul de Boli Infecţioase, până când se va relua acolo activitatea. Vom aduce mai mulţi studenţi, pe care să îi putem trimite să facă testări la domiciliu. La acest moment, lucrăm cu un număr record de echipaje, 41 pe tură şi tot nu facem faţă. Aşa se prezintă situaţia”, a încheiat dr. Cealera. 



Comentează știrea

Cetățean
15 octombrie 2021
Ca peste tot!

Domnul Cealera este un doctor bun dar nu un manager! De cand a intrat pe funcție nu face decât reduceri! Înțelegem ca vrea sa lucreze numai cu oamenii lui dar trebuiesc profesioniști ! Angajații sunt victime colaterale in razboaiele personale, sunt Exploatați la maxim , pe motivul crizei epidemice nu se respecta normative, nu se discuta si nici nu contează problemele si părerile personalului si din păcate exista o atitudine umilitoare nu constructiva fata de angajați! Daca ei ar vorbi.. . Cei din funcții de conducere ar trebui sa fie Calificați nu puși politic!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5608 secunde