Din toamnă, unele școli și licee au directori noi. Cine sunt aceștia

6786
Din toamnă, unele școli și licee  au directori noi. Cine sunt aceștia - fotofonddirectori2-1533831774.jpg

Articole de la același autor

27 de candidați s-au înscris la interviul pentru ocuparea funcțiilor de conducere neocupate din unitățile de învățământ din municipiul Constanța în urma concursului de anul trecut și pentru care au fost detașate cadre didactice în anul școlar 2017 – 2018.

Unii dintre cei care au fost detașați au solicitat continuitate în funcție, alții însă au renunțat și au lăsat postul disponibil pentru colegii lor care vor să se înscrie la interviu. Practic, foștii directori interimari au avut întâietate dacă și activitatea lor managerială a fost considerată conformă de către conducerea Inspectoratului Școlar Județean Constanța.

Astfel, pentru 32 de cadre didactice titulare, comisia din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Constanța a aprobat menținerea în funcția de conducere, în conformitate cu prevederile legale privind detașarea în interesul învățământului în funcțiile de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat neocupate prin concurs.

La Școala Gimnazială nr. 38 "Dimitrie Cantemir" prof. Violeta Marin a solicitat și a obținut continuitatea în funcția de director adjunct, la Școala Gimnazială nr. 33 "Anghel Saligny" din Constanța prof. Mariana Mihalcea are continuitate pentru postul de director, la Liceul Tehnologic "C.A. Rosetti" Constanța prof. Guber Omer își continuă funcția de director adjunct, la Liceul Tehnologic "Dimitrie Leonida" Constanța prof. Monica Răgușilă are continuitate pentru postul de director, la fel ca prof. Maria Magdalena Rusu, care a primit continuitate pentru postul de director la Clubul Sportiv Școlar nr. 1 Constanța, iar educatoarea Elena Velcea rămâne pe postul de director la Grădinița cu Program Prelungit "Guliver" Constanța.

Echipă nouă de conducere la Liceul "Virgil Madgearu"

La interviul programat marți, 7 august, au fost înscriși 27 de candidați, unii dintre ei pe același post. Șase au fost declarați respinși, unul s-a retras și doi nu s-au prezentat.

În urma interviului, la Colegiul Tehnic de Marină "Alexandru Ioan Cuza" Constanța, a fost admis director general profesorul Mihai Dumitru, cu 25.50 puncte. Acesta a fost singurul candidat înscris pentru postul de director, rămas vacant după ce prof. Iuliana Negreț a renunțat la funcția de conducere, preferând ca, din toamnă, să fie profesor la noul Colegiu Militar de Marină "Alexandru Ioan Cuza".

La Liceul Tehnologic "Gheorghe Miron Costin" din Constanța, pentru postul de director adjunct s-au înscris doi candidați, din care unul a fost respins, cu 18 puncte. Concursul a fost câștigat de prof. Carmen Iordache, cu 21 de puncte.

La Liceul Tehnologic "Virgil Madgearu" din Constanța, pentru postul de director s-au înscris doi candidați, prof. Lidia Martinaș și prof. Aurelia Năstase. Aceasta din urmă a mai ocupat funcția respectivă în anul școlar anterior, din luna octombrie 2017, când a fost numită de inspectorul școlar general de atunci, prof. Petrică Miu, după demiterea prof. Camelia Izabela Marcu. Prof. Aurelia Năstase s-a retras de la interviu, iar prof. Lidia Martinaș a fost declarată admisă, cu 22.50 puncte. Pentru postul de director adjunct a candidat doar prof. Monica Milea, care a avut cel mai mare punctaj din tot concursul – 28.50 puncte.

Pentru postul de director la Liceul Teoretic "George Călinescu" singurul candidat nu s-a mai prezentat la interviu, astfel încât postul este în continuare disponibil.

La Școala Gimnazială nr. 12 "Bogdan Petriceicu Hașdeu", postul de director adjunct a fost câștigat de prof. Alina Elena Nacea, care a fost declarată admisă cu 25.50 puncte, iar, la Școala Gimnazială nr. 16 "M.I. Dobrogianu" Constanța, prof. Carmen Mitican va ocupa în anul școlar 2018 - 2019 postul de director plin, după ce la interviu a obținut 25.50 de puncte. Fostul director, profesor Gina Tone, a obținut, în urma concursului de ocupare a posturilor din învățământ, un post de titular la Colegiul Național "Mircea cel Bătrân".

Și Școala Gimnazială nr. 40 "Aurel Vlaicu" din Constanța are echipă nouă de conducere. Postul de director a fost câștigat de prof. Minodora Nicolai, cu 24.00 de puncte la interviu, și postul de director adjunct i-a revenit prof. Monica Luminița Podoreanu, cu 21.00 de puncte obținute la interviu. Restul candidaților au optat pentru posturi de conducere din unități de învățământ din mediul rural.

Mai sunt posturi de conducere neocupate

"Având în vedere că nu există situații de candidați admiși pentru două funcții diferite, rezultatele afișate sunt finale", precizează reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Constanța.

Conform metodologiei, dacă, în urma interviului de selecție, se constată că rămân funcții neocupate, pentru detașarea în interesul învățământului se vor avea în vedere cadrele didactice titulare înscrise în Registrul național al experților în management educațional care nu au participat la interviu, care au competențe profesionale și manageriale recunoscute.

Posturile libere vor fi publicate în zilele următoare pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Constanța și toate funcțiile de conducere vor fi acoperite până la începerea anului școlar 2018 – 2019, astfel încât activitatea unităților de învățământ să se desfășoare fără probleme.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.133 secunde