Dezastrul din Parcul de la Primărie. "Să fie scoși la muncă asistații social din cartierul Henri Coandă!"

8881
14
În luna noiembrie 2015, când începea reabilitarea pe bani europeni, cele mai optimiste preconizări dădeau Parcul de la Primărie gata până în vară. Acum, în plin sezon turistic, parcul arată sinistru, cu bălării mai mari decât un om, cu mormane de pietre și nisip, trotuare sparte și o piațetă plină de paleți de pavaj.

A fost suficientă o singură "scăpare" a reprezentanților Primăriei Constanța pentru ca licitația să fie anulată, după ce lucrările fuseseră deja demarate și pentru ca lucrările să fie abandonate până la rezolvarea litigiului. Acum, parcul zace într-o mizerie de neacceptat, deși ar fi trebuit să fie un obiectiv de neocolit în periplul turiștilor prin zona veche a Constanței.

În luna februarie a anului în curs, Asocierea S.C. Mobitom S.A. - S.C. Po-macost S.A. și-a retras muncitorii de pe șantier, după ce instanța a decis că licitația de atribuire a lucrărilor nu s-au desfășurat conform prevederilor legale. Astfel, Curtea de Apel i-a dat câștig de cauză Asocierii S.C. Euromateria S.R.L. - S.C. Rico S.R.L., care a contestat decizia Primăriei Con-stanța de a-i declara oferta "inacceptabilă".

Potrivit soluției date de judecători, se anulează decizia privind desemnarea ofertei câștigătoare, raportul procedurii și actele subsecvente și se obligă autoritatea contractantă, municipiului Constanța, la reluarea procedurii de achiziție, reevaluarea oferte depuse de Asocierea S.C. Euromateria S.R.L. - S.C. Rico S.R.L. și reluarea procedurii de selecție, cu includerea ca ofertă "admisibilă" a ofertei depuse de Euromateria.

Este deja de notorietate că S.C. Mobitom S.A, Pomacost S.A., ABC Val au câștigat, de-a lungul anilor, numeroase licitații pentru diferite lucrări în orașul Constanța și în stațiunea Mamaia. Întrebată la conferința de presă de deschidere a lucrărilor de ce mereu câștigă aceleași firme contractele cu autoritățile locale, Ani Merlă, directorul de programe din cadrul Primăriei Constanța, a spus că motivul este că nu se prezintă alți competitori. În cazul de față, competitorii au fost declarați "inacceptabili", însă pe nedrept, după cum a decis Curtea de Apel Constanța.

În timp ce firmele se luptă pentru banii europeni, iar primăria face jocurile unor firme de casă, constănțenii asistă neputincioși la degradarea unui parc istoric, la distrugerea unei zone turistice și la risipirea unor fonduri ce ne-ar fi prins foarte bine în acest oraș devenit cartier al stațiunii Mamaia.

"Am înțeles că s-au sistat lucrările, dar nici nu poți să lași bălăriile să crească până sunt invadate de șerpi. Ți-e și frică să treci prin parc, chiar și ziua în amiaza mare, că riști să te atace maidanezii aciuați în zonă sau să fii mușcat de un șarpe. Măcar să fie tăiate buruienile. Primăria să-i scoată la muncă pe beneficiarii din cartierul Henri Coandă, să fie și ei utili la ceva. În câteva ore nu au ce face dacă vin toți și taie buruienile!", propune un constănțean.

Mobilier Art Nouveau și obiecte istorice

Reabilitarea cuprinde refacerea aleilor, amenajarea trotuarelor, amenajarea spațiilor verzi, inclusiv cu plante noi, refacerea sistemului de iluminat, intro-ducerea unui sistem de irigat, refacerea fântânii arteziene și montarea de camere de luat vederi.

Practic, ar fi trebuit să fie refăcut tot peisajul, cu punerea în valoare a vestigiilor istorice și a monumentelor și statuilor existente. În tot parcul urma să fie montat mobilier urban în stilul arhitectonic Art Nouveau, pentru a fi în ton cu zona peninsulară. De asemenea, trebuia amenajate două spații cu locuri de joacă, un spațiu fitness și un spațiu unde mămicile pot schimba sau alăpta bebelușii.  

Comentează știrea

14 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
Liviu Chilian
9 iulie 2016
Singura soluție. Practica. Finala

Parkul, spațiu foarte verde acum, sa'i fie vândut lui Kraciun de la cimitire. Cu siguranța, nebunaticul...creștin gnom de afakeri va ridica in locul maracinilor actuali, un buncăr, o camera de gazare si un incinerator in care sa fie prăjiți kustendilimanii, tziganii, rromarlanii, Zsidanii, israhatzelenii si alte lighioane pt a fi serviți la micul dejun politicastrilor si merdialqaedanilor satanici. Traiaska si infloreaska kkpIUDAlismul! PNL-ul, JewhANUS, Rromarlania! Titan între Tartani! Erou între ghertzoi! Amin!

Radio Erevan
9 iulie 2016
Raspundem constantenilor...

Stimati constanteni , cei din ghetoul Henri Coanda,sunt implicați in alte munci sezoniere. O parte lucreaza la vanzarea gogosilor,a porumbului fiert in Mamaia cat si pe plajele din Constanta.Alta parte lucreaza la cules de celulare,haine genti si portofele.Altii,doar 1-2% sunt in sejur la Poarta Alba. Dragi locuitori ai Constantei,acesti asistati si-au dobandit dreptul de a lucra in aceste domenii datorita voua.Cine l-a votat pe Mazare timp de 12 ani?Voi.Cine l-a votat pe Fagadau?Voi.Asa ca ciocul mic si la taiat de buruieni! PS.Daca in Noiembrie o sa votati tot cu gasca lui Stroe &Fagadau, o sa bagati si la lopata la dezapezire in iarna 2016-2017. PS.Prin votul exprimat in toti acesti ani v-ati aratat dragostea fata de acesti viermi.Acum bucurați-vă de ei si nu mai comentati

fani
9 iulie 2016
parcul primariei

Vrem sa stim cine-si bate joc ? Ce dracu aveau fantanile arteziene facute acum 4 ani (cat au costat ),ce aveau stalpii de iluminat si cablurile de alimentare montati acum 5 ani (cat au costat),ce inseamna reamenajarea zonelor verzi(sa stim ce suprafata aveau ieri si ce mai ramane de maine(avand in vedere cantitatea uriasa de betoane gata de a fi turnate/pietris/nisip,etc) ??Fereasca sfantul sa fie furaciune ca-n zona peninsulara .....DNA-ul n-a aflat ca fantani arteziene functioneaza (la altii) si dupa 2000 de ani ,iluminatul stradal functioneaza si dupa 100 de ani ,sistemul de irigatii de pe Bd.Mamaia n-a mers nici macar un an( 6.000 de metri de tevi si fitingaraie oare cat au costat ?)

@ fani
9 iulie 2016
nu cred ca ne putem inchipui cat de mare e coruptia

Nu mai pune astfel de intrebari ca dna nu se baga in asa ceva, nu stie, nu vede, nu aude. Adreseaza aceste intrebari pasarelelor, gandacilor, vantului, ca poate ele stiu mai multe ca dna cta.

Constantean
9 iulie 2016
Dar cinematograful REPUBLICA si Bd. Tomis?

1.Fostul cinematograf e tot inchis. Parcă renovarea s-a făcut cu fonduri europene. Sau tot Constanta va plati tot datorită intârzierii ? 2. Pe. Bd. TOMIS cu se mai lucrează NIMIC de o lună. De ce l-ați mai decopertat? Ca să băgati in faliment magazinele din zonă? 3. O clădire de vizavi de lupoaică stă să cada. Asteptati cutremurul?

SOV
9 iulie 2016
@fani

Draga Fani,dormi linistita ,domn procuror sef Constantinescu si DNA C-ta lucreaza ptr tine! Ce a spus Kovesi?" Coruptia exista si-n cadrul DNA". A avut perfecta dreptate si ca exemplu pe cei de la DNA C-ta.Porcul si Drogatul au fost saltati datorita celor de la Bucuresti, cei din C-ta n-au niciun merit.Care este bilantul DNA C-ta, raportat la cazurile de coruptie semnalate de catre presa,cetateni etc?ZERO. .Faptul ca nu se intampla absolut nimic de atat timp, imi da senzatia ca si cei de la SRI C-ta "lucreaza ptr noi" la fel ca si cei de la DNA. PS.Cand o sa vad toate leprele corupte care conduc si distrug acest oras la parnaie,atunci o sa-mi fac "mea culpa" si o sa-mi cer scuze.Pana atunci DNA si SRI C-ta au bile negre din partea mea

student
9 iulie 2016
munca

sa fie scosi la munca si patronii smekeri si cei care au fost in 'tragedia colectiv' si cei care iau note umflate impreuna cu parintii lor, sa se creeze saloane de prostitutie-videochat care deja exista prin baruri cu program 'non-stop' ! 70% din romani traiesc cinstit.

EuEu
9 iulie 2016
Ruine in cadere !

Pana la cutremur o LEGE : cine nu-si darama propietatile in ruina in 48h ,sa fie confiscate si amenda cat valoarea pe piata a imobilului in ruina si terenului aferent !!!!!

Răspuns la: @fani
Adăugat de : SOV, 9 iulie 2016
Draga Fani,dormi linistita ,domn procuror sef Constantinescu si DNA C-ta lucreaza ptr tine! Ce a spus Kovesi?" Coruptia exista si-n cadrul DNA". A...
Cosmin Stoica
9 iulie 2016
Daca ai nevoie acum de bani!

Daca ai nevoie acum de bani! Nu iti trebuie experienta sau cunostinte de specialitate! Trebuie doar sa ai calculator si conexiune la internet. Este usor ceea ce ai de facut! Noi te invatam totul, pas cu pas si simplu! Te vei bucura cand vei vedea imediat rezultate! Pentru detalii, intră acum pe site-ul http://bit.ly/294Cexh

fani
10 iulie 2016
ruinele orasului

Este totusi o problema :sunt mai multe ruine noi ( de max.15 ani) decat cele de demult !Ruine in Port Tomis ,in piata Ovidiu,langa hotel Ibis ,pe str.Traian ,etc

Răspuns la: Ruine in cadere !
Adăugat de : EuEu, 9 iulie 2016
Pana la cutremur o LEGE : cine nu-si darama propietatile in ruina in 48h ,sa fie confiscate si amenda cat valoarea pe piata a imobilului in ruina...
14 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.2264 secunde