Descoperire de senzație pentru România! Zăcământ impresionant de gaze naturale, găsit în Marea Neagră

518
1
Descoperire  de senzație pentru România! Zăcământ impresionant de gaze naturale, găsit în Marea Neagră - descoperire-1444841015.jpg

Articole de la același autor

Peste 30 de miliarde metri cubi de gaze au fost descoperiți, de curând, în Marea Neagră. Companiile Lukoil, PanAtlantic și Romgaz au descoperit pe platforma continentală a României un zăcământ important de gaze. Potrivit unui comunicat transmis de Romgaz, suprafața zăcământului poate atinge 39 de kilometri pătrați, iar rezervele, care urmează a fi confirmate de forajul de evaluare, pot depăși 30 de miliarde de metri cubi de gaze naturale.

"În luna octombrie 2015 au fost finalizate lucrările la sonda de explorare LIRA 1X, lucrări care au dus la desco-perirea unui important zăcământ de gaze, situat în sectorul românesc al Mării Negre, din cadrul perimetrului EX30 Trident", precizează reprezentanții Romgaz. Adâncimea apei în cadrul perimetrului EX-30 Trident fluctuează de la 300 la 1.200 metri. Suprafața perimetrului este de 1.006 kilometri pătrați. Sonda LIRA - 1X este situată la aproximativ 170 de kilometri (90 milemarine) de la țărm, adâncimea apei fiind de aproximativ 700 de metri. Sonda a fost forată până la adâncimea de 2.700 m (8.858 picioare), cu ajutorul platformei semisubmersibile de foraj marin "Development Driller II", aparținând companiei TransOcean Ltd. La finalizarea lucrărilor de foraj, sonda a fost trecută în conservare, în vederea efectuării lucrărilor ulterioare de evaluare a zăcământului LIRA.

Conform rezultatelor preliminare ale analizei datelor obținute în timpul forajului, precum și ale investigațiilor geofizice, sonda LIRA - 1X a întâlnit un rezervor de gaze cu o grosime de 46 metri.

În condițiile în care consumul anual de gaze în România este de circa 11 miliarde metri cubi, înseamnă că această descoperire este echivalentul unui consum național pe aproape trei ani. Lukoil deține 72 la sută din concesiune, ceea ce înseamnă că rușii vor fi cei care vor lua decizii în privința comercializării gazelor. Aceasta este cea de-a doua mare descoperire de gaze în Marea Neagră, după cea a OMV Petrom și ExxonMobil din 2012.

Comentează știrea

Sorin
15 octombrie 2015
Ei,si ?

Ba chiar nu este deloc de senzatie pentru Romania. E vorba de un bun al strainilor aflat pe teritoriul romanesc si cam atat. Ce apartine romanilor fara nici un fel de dubiu,este obligatia platirii taxelor si impozitelor,pentru ca din buget sa fie apoi dati bani firmelor affiliate mafiilor politice. Cam asta e cu resursele si beneficiile populimii romanesti manelizate.

Articole pe aceeași temă

Luni, 29 Iunie 2015
Stire din Social : Se scumpesc gazele!
Pagina a fost generata in 1.1182 secunde