€ 4.7287
£ 5.3209
$ 4.1834

Mai multe ştiri online:

De ce nu aveți voie să mâncați astăzi fructe și legume roșii

Ştire online publicată Miercuri, 29 August 2018. Autor: Mirabela ȘERBĂNESCU
Ziua de 29 august este o dată cu o semnificație specială în calendarul creștin-ortodox, dar și în cel romano-catolic, în această zi făcându-se pomenirea martiriului Sfântului Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul Domnului. Din nefericire, acesta a avut o soartă cruntă, fiindu-i tăiat capul, la porunca lui Irod Antipa, fiului celui care i-a omorât pe cei 14.000 de prunci din Bethleem, pentru a-l ucide pe Hristos.

Potrivit directorului Muzeului de Artă Populară din Constanța, Maria Magiru, această zi, numită în popor Crucea-Mică, Sfântul Ioan de Toamnă sau Sfântul Ioan Cap Tăiat, era cinstită de țăranul român prin nelucrare, dar și printr-o serie de interdicții puse în legătură cu modul în care a sfârșit Botezătorul Domnului.

„Conform tradiției populare, în această zi nu se taie nimic cu cuțitul, ci totul se rupe cu mâna, nu se mănâncă fructe și legume cu forme ce amintesc de capul Sfântului Ioan sau de sângele vărsat: mere, pere, nuci, tomate, pepene roșu, varză roșie. Pentru că, după tăiere, capul a fost așezat pe o tipsie, în această zi nu se mănâncă nici din blid, dar nici de pe tipsie”, a precizat aceasta.

XXX

În această zi, cei care se făceau vinovați de păcate grele începeau să țină post sec până pe 14 septembrie, de Înălțarea Sfintei Cruci. În plus, credincioșii mâncau doar o turtă de grâu sau de mălai coaptă în spuză, pe care cel care postea trebuia să și-o prepare singur și să nu permită nimănui să o atingă. Doar cei cu păcate mai ușoare aveau voie să mănânce și poame. În acest răstimp, nu se dormea în pat, ci pe pământ, de preferat fără așternut, doar cu o pernă umplută cu paie. 

Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.6812 secunde