De ce a fost uitată stradela Vântului

3237
2

Cea mai îngustă stradelă din Constanța este situată în Peninsulă și măsoară puțin peste doi metri în lățime. Ar putea să constituie un punct turistic pentru cei interesați de istoria orașului de la malul mării. Cu toate acestea, stradela Vântului suferă
din cauza dezinteresului autorităților locale.

Ruine și gunoaie - astfel se înfățișează privirilor zona istorică a Constanței. Clădirile de patrimoniu se degradează de la o zi la alta, străzile sunt pline de gropi, iar maidanezii și oamenii străzii își caută adăpost printre dărăpănături. În vremea aceasta, constănțenii, dar și turiștii străini care ajung în Peninsulă deplâng batjocura la care este supusă istoria orașului de la malul mării.
O "fărâmă" din trecutul Constan-ței este reprezentată de stradela Vântului, cea mai îngustă stradă din municipiu. Situată între străzile Karatzali Aristide și Callatis, stradela se intersectează, la ca-pete, cu străzile Mircea cel Bătrân și Marcus Aurelius. Turiștii nici nu au auzit de ea și nici nu este de mirare, în condițiile în care sunt puțini constănțenii care știau de existența ei.
"Este istoria noastră și nu știm să o punem în valoare, iar acest lucru mă întristează. De exemplu, stra-dela Vântului, singura cu această titulatură din Constanța. Ar trebui să fie valorificată în vreun fel, să existe măcar un panou care să atragă atenția trecătorilor asupra unicității ei. În schimb, este plină de hârtoape și denivelări, semn clar că a fost lăsată de izbeliște, cum de altfel s-a întâmplat cu întreaga zonă peninsulară", semnalează un cititor al cotidianului "Cuget Liber".

O lățime de doi metri
Victoria Bucur are 80 de ani, iar de mai bine de șase decenii locuiește pe stradela Vântului. Zâmbește când spune că stradă ca a lor nu mai are nimeni în Constanța. Măsoară puțin peste doi metri în lățime, astfel că nicio mașină nu poate să circule pe aici. Dar acest fapt nu a reprezentat niciodată un impediment pentru locatari, spune octogenara.
"Ar trebui ca autoritățile să-și aducă aminte de această stradelă, este păcat că nu este cunoscută și pusă în valoare", afirmă bătrâna.
De altfel, femeia mai are și un alt motiv de mândrie: în imobilul al cărei proprietară este, a locuit, la începutul secolului XX, istoricul Marin Ionescu Dobrogianu, autorul primei monografii a Dobrogei - "Dobrogea în pragul vea-cului al XX-lea" și a peste 20 de studii despre istoria Constanței.
"Am cumpărat casa în 1947, de la Constantin și Haritia Grancea, iar înainte, aici a locuit colonelul Marin Ionescu Dobrogianu. Chiar doresc să termin casa de renovat și să așez o placă prin care să amintească faptul că aici a locuit un mare istoric. Am vorbit la primărie, dar mi-au spus că acum nu se poate", a continuat Victoria Bucur.

Se știu puține despre această stradelă
Despre istoria stradelei Vântului, nu se cunosc prea multe. Doina Păuleanu, directorul Muzeului de Artă Constanța, care a cercetat trecutul urbei tomitane, a declarat, pentru "Cuget Liber": "Nu am găsit, în căutările mele, prea multe referințe la stradela Vântului. Se pare că prima casă, dinspre strada Mircea cel Bătrân, a fost făcută de arhitectul Grigore Cerchez, iar în prima casă de pe stânga, a locuit istoricul Marin Ionescu Dobrogianu. Stradela aceasta nu era pe vremea otomană, căci în perioada aceea, în zonă era mahalaua armenească. Drept dovadă și existența Bisericii armenești, construită pe locul vechii biserici, din lemn. De altfel, pe atunci, străzile nu erau trasate drept. Stradela Vântului a apărut mai târziu, pe la începutul secolului trecut, dovadă că este și mai îngustă și mai scurtă decât celelalte artere, cu care este paralelă".



Comentează știrea

ioan c.
10 octombrie 2011
stradela

datele sunt luate din cartea d-nei doina pauleanu?

F.D.
10 octombrie 2011
care date?

nu inteleg intrebarea. care date? dupa cum am precizat in articol, dna. doina pauleanu ne-a declarat cele mentionate in articol, nu am dat copy paste dupa nicio carte!!! cat despre celelalte declaratii, ne-au fost facute la fata locului.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2245 secunde