Dan Voiculescu, ziua verdictului. Judecătorii decid dacă îl eliberează condiționat

120
Dan Voiculescu, ziua verdictului. Judecătorii decid dacă îl eliberează condiționat - danvoiculescu-1500360607.jpg

Articole recomandate

Este ziua verdictului pentru Dan Voiculescu. Judecătorii vor anunța, astăzi, dacă fostul parlamentar poate fi eliberat condiționat.


Voiculescu așteaptă sentința la Spitalul Universitar, unde a ajuns din cauza unor probleme medicale.

Săptămâna trecută, Tribunalul București a judecat o contestație a DNA, după ce Judecătoria Sectorului 5 a admis, pe 9 iunie, cererea de eliberare formulată de Dan Voiculescu. Un procuror de la DNA a spus în sala de judecată că Dan Voiculescu nu a dat dovezi temeinice de îndreptare în penitenciar și nu îndeplinește condițiile pentru eliberare.

Procurorul a arătat că există o disproporție mare între cele 56 de zile câștigate de Dan Voiculescu pentru munca depusă în penitenciar, față de cele 330 de zile acordate pentru lucrările redactate. Reprezentantul DNA a cerut instanței să țină cont și de referatul Comisiei de la Penitenciarul Rahova, care nu a fost de acord cu eliberarea omului de afaceri.

De cealaltă parte, avocatul lui Voiculescu, Florian Șurghie, a susținut că omul de afaceri a avut un comportament normal în detenție și a fost recompensat de 12 ori, aceasta fiind o dovadă de îndreptare. Avocatul a adăugat că Dan Voiculescu nu a achitat prejudiciul din dosarul ICA deoarece are toată averea sub sechestru și nu are disponibil "niciun leu", cu excepția pensiei.

La 24 mai 2017, Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarul Rahova a decis, în unanimitate, amânarea eliberării condiționate a lui Dan Voiculescu cu 5 luni, respectiv până la data de 23 octombrie 2017, "având în vedere perioada scurtă executată efectiv din pedeapsă până la acest moment (1.021 zile din 3.653 zile, respectiv 2 ani 9 luni și 13 zile din 10 ani), faptul că liberarea condiționată este doar o vocație, și nu un drept, oportunitatea liberării, privită prin prisma atingerii scopului pedepsei, rămânând la aprecierea comisiei, iar mai apoi a instanței de judecată, faptul că, până la acest moment, deținutul nu are un regim de executare inferior celui închis și apreciind că se mențin și temeiurile avute în vedere de comisie cu prilejul primei analize, când a fost amânată liberarea la o dată ulterioară momentului de față, apreciindu-se că scopul pedepsei nu a fost atins".

La 8 august 2014, Curtea de Apel București l-a condamnat definitiv la 10 ani de închisoare cu executare pe Dan Voiculescu în dosarul 'ICA', iar Gheorghe Mencinicopschi, fost director general al ICA, a primit 8 ani de închisoare. De asemenea, Sorin Pantiș, fost director general executiv Grivco SA, a primit 7 ani de închisoare, iar Corneliu Popa, fost director general al ADS, a fost condamnat la 8 ani de închisoare.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 10 Iunie 2016
Stire din Eveniment : Dan Voiculescu, audiat la DNA
Pagina a fost generata in 0.277 secunde