Din cauza deficitului de personal,

Dacă pleacă medicul în concediu, se închide secția

5162
Dacă pleacă medicul în concediu, se închide secția - c2d10ce70bc6c8f53681ba384ccb840a.jpg
Spitalele constănțene abia reu-șesc să supraviețuiască: fondurile primite de la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate abia ajung pentru plata salariilor și a câtorva facturi la utilități, iar medicamentele și materialele sanitare le cumpără pacienții. Nici în ceea ce privește personalul medical situația nu este mai fericită: rar se găsesc, în unitățile sanitare din județul nostru, câte doi medici pe secție. În cele mai multe cazuri, există un singur specialist, și acela pensionar. Deficit este și în rândul asistentelor, căci acestea preferă să ia drumul străinătății, unde primesc salarii de mii de euro (comparativ cu chenzinele cuprinse între 800 și 1.200 de lei din spitalele noastre).

Secție închisă la Cernavodă, pentru o lună
De la 15 iunie, Secția Medicală a Spitalului Orășenesc Cernavodă se va închide, pentru o lună, pentru că singurul medic internist pe care îl are unitatea sanitară va pleca în concediu de odihnă. "Nu avem ce face, pacienții vor trebui să meargă la Spitalul din Medgidia", ne-a spus dr. Gelu Coca, managerul spitalului. Nici în celelalte secții nu sunt mai mulți specialiști: la Pediatrie lucrează un singur medic, cu jumătate de normă, în vreme ce pe Secția de Chirurgie activează doi medici. Ceva mai bine stă Secția de Obstetrică - Ginecologie, unde sunt doi medici și unde conducerea plănuiește să facă investiții majore. Unul dintre medicii care lucrează în respectiva secție este dr. Salem Zahrah, pentru care vin paciente din întreg județul și chiar și din țară. Potrivit dr. Gelu Coca, din acest motiv sunt în plan investiții majore pentru secția respectivă și inclusiv realizarea unui departament de fertilizare in vitro.
Totodată, singurul cardiolog care dă consultații în spital vine, o dată la două săptămâni, de la Fetești. "Avem nevoie de medici, dar sunt posturile blocate. Când au fost scoase la concurs, nu s-a prezentat nimeni. Primăria Cernavodă ne sprijină, motiv pentru care medicii pot beneficia de numeroase facilități: sunt trei apartamente disponibile pentru ei, puse la dispoziție de primărie, urmează să mai fie construit un bloc ANL. De asemenea, celor care vin din Constanța li se decontează transportul, numai să vină", a arătat managerul.
Din toamna acestui an, la Spitalul Cernavodă va fi deschis un Compartiment de Primiri Urgențe, pentru care este nevoie însă de cinci medici de urgență. Rămâne de văzut dacă vor fi angajați, în condițiile în care Spitalul Medgidia, care are de ani buni un astfel de compartiment, funcționează doar cu doi medici.
Este nevoie și de asistente în unitatea sanitară din Cernavodă, în prezent fiind șapte posturi vacante.

La Hârșova, secțiile au câte un singur medic
În Spitalul Hârșova, doar pe Secția Medicală și Chirurgie sunt doi specialiști. În celelalte sectoare - adică pediatrie, neurologie, obstetrică-ginecologie și urgență - lucrează câte un doctor. Managerul spitalului, Adrian Mihai, spune că este nevoie de cel puțin încă un pediatru, un ginecolog, un O.R.L.-ist și un medic de urgență. "Avem un medic anestezist care lucrează cu jumătate de normă, deci ar fi nevoie și de un anestezist. Cel mai bine ar fi dacă tinerii specialiști care au ocupat posturile de rezidenți ar lucra chiar în spitalul care îi plătește", a adăugat reprezentantul unității. Deși există voci în sistemul sanitar constănțean care spun că spitalul din Hârșova ar urma să fie transformat în centru medico-social, în urma restructurării unităților sanitare, managerul consideră că această măsură nu se impune. "Noi rezistăm ca spital, avem numeroși pacienți, avem și medici, acum sperăm să primim și fondurile pentru cazurile rezolvate, conform Contractului-cadru încheiat cu reprezentanții CJAS", a completat managerul.

Urgențele în Medgidia sunt asigurate doar de doi doctori
În Spitalul Municipal Medgidia, ca în restul unităților, deficitul de personal se face simțit: în Secția de Pediatrie este un singur specialist angajat, care săptămânile trecute nu a putut să consulte pacienții, întrucât i-a fost suspendat dreptul de liberă practică, fiind anchetat într-un caz de malpraxis. În Secția de Anestezie sunt doi medici, dintre care un pensionar și unul care urmează să se pensioneze în această vară, în vreme ce în Compartimentul de Primiri Urgențe face de gardă și managerul pentru a fi asigurată permanența, așa cum cere legea.

Județeanul are nevoie de cardiologi, nefrologi…
Lipsa de medici se resimte și în cea mai mare unitate sanitară cu paturi, în Spitalul Județean Constanța. Potrivit reprezentanților spitalului, ar mai fi nevoie de medici la Unitatea de Primiri Urgențe, la Cardiologie - medicii de pe această specializare au în grijă atât pacienții de pe propria secție, pe cei din alte secții care au nevoie de examinări cardiace și asigură și consultațiile din policlinică. Se mai resimte și lipsa a doi pediatrici, a unui diabetolog, a doi dermatologi, a unui nefrolog și a unor specialiști de terapie intensivă.
Pe lângă aceste posturi vacante, altele sunt blocate în urma plecării medicilor la muncă peste hotare (acești doctori nu demisionează din cadrul unității, ci își iau concedii fără plată pentru o perioadă de unul sau doi ani, timp în care posturile lor sunt blocate și nu pot fi ocupate cu alți specialiști). Aproximativ 15 medici au părăsit, anul trecut și de la începutul lui 2010, Spitalul Județean pentru a profesa într-o unitate de peste hotare. Motivele sunt lesne de ghicit: subfinanțarea sistemului sanitar, ce generează salarii mici și condiții mizere de muncă. Un medic pediatru ne spunea, în urmă cu câteva zile: "Prefer să plec peste hotare decât să rămân aici, să mă înjosesc stând cu mâna întinsă. Nu pentru asta am învățat".

La Băneasa, majoritatea medicilor sunt pensionari
Singura unitate a cărei situație pare să se îmbunătățească este Centrul de Sănătate Băneasa. "Acum o lună eram cu sabia lui Zamolxe deasupra capului, ne era frică să nu ne închidă, acum avem promisiuni să fim transformați în spital. Am trimis adrese către Ministerul Sănătății și am primit asigurări că vom deveni spital, când vom avea echipa de medici completă", ne-a declarat dr. Dan Mihai Niculescu, managerul centrului.
În prezent, pe Obstetrică - Ginecologie și Pediatrie sunt câte un singur medic, pensionari. "Eu sunt cel mai tânăr", spune, mai în glumă, mai în serios, managerul. În afară de cei trei, mai vine, o dată pe săptămână, un medic internist de la Constanța pentru consultații. În maxim doi ani personalul va fi întinerit, spune managerul. "Încep să ne vină rezidenții. Primul, un specialist psihiatrie, a venit luna trecută, astfel că acum avem doi medici pe această secție. Peste un an și jumătate trebuie să înceapă lucrul și medicul internist, peste alte șase luni și ginecologul, iar peste patru ani, vom avea și medic radiolog. Spitalul nu mai are medic la Radiologie de peste 10 ani", a afirmat, optimist, managerul.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.3786 secunde