Noi proiecte, la Constanţa

Cum vrea Primăria Constanţa să lege cartierul Baba Novac de restul oraşului

Luni, 22 Martie 2021, 00:00
3489
Autorităţile locale din Constanţa vor să refacă mai multe zone din oraş, fie să le modernizeze, fie să le aducă la stadiu de civilizaţie. Mai multe spaţii verzi, mai multe spaţii de petrecere a timpului liber, străzi ordonate şi chiar o prelungire a străzii Barbu Ştefănescu Delavrancea sunt prevăzute în trei noi planuri urbanistice zonale pe care Primăria Constanţa intenţionează să le elaboreze.

Comisia de Urbanism din cadrul Primăriei Constanţa a publicat, spre consultare publică, trei anunţuri de intenţie pentru noi reglementări urbanistice în trei zone diferite ale municipiului. Este vorba despre zona Delavrancea, zona DN 3C – bulevardul Aurel Vlaicu şi zona Balada. Conform planurilor autorităţilor locale, se doreşte configurarea spaţial-volumetrică a fronturilor stradale privind abordarea unitară şi dinamică a teritoriului, reconversia funcţională a zonei adiacente DN 3C, în vederea relocării zonei industriale care se conturează de-a lungul bulevardului Aurel Vlaicu, îmbunătăţirea imaginii urbane prin creşterea calităţii spaţiilor verzi amenajare compact, cu scuaruri, grădini, plantaţii de aliniament, a calităţii spaţiilor publice, cu piaţete, amenajări pentru agrement, în legătură cu dotări de proximitate pentru funcţiunea de locuire colectivă sau individuală, ameliorarea aspectului arhitectural al construcţiilor, cu gamă coloristică, dimensiuni şi mod de amplasare firme, şi protejarea locuinţelor situate la parterul imobilelor, pe arterele de circulaţie din zona de studiu, cu spaţii verzi de aliniament şi fluidizarea traficului.



Toate cele proiecte sunt elaborate de societatea de arhitectură Agorapolis SRL. Anunţurile de intenție sunt publicate pe site-ul Primăriei Constanţa, împreună cu un număr de telefon, 0722/393.350, unde cetăţenii ar trebui să obţină informaţii suplimentare, în caz că le doresc. Cum din proiectele aflate în consultare publică, nu este foarte clar ce anume intenţionează Primăria Constanţa să facă în zonele respective, am sunat pentru afla detalii direct de la arhitecţi. Din păcate, numărul de telefon respectiv nu era funcţional, ieri, în jurul orei 15.



Spaţii verzi, grădini şi piaţete


Zona vizată de PUZ-ul Delavrancea este delimitată de strada Venus, limite cadastrale, strada Barbu Ştefănescu Delavrancea, strada Soveja, strada Ştefăniţă Vodă, incinta unităţii militare, strada Prelungirea Tulcei, strada Cozia şi strada Horia Grigorescu. Este vorba despre o suprafaţă de 27 de hectare. Se pare că, pe lângă noile reglementări urbanistice, autorităţile locale propun inclusiv prelungirea străzii Delavrancea, astfel încât să facă legătura cu cartierul Baba Novac.



În ce priveşte PUZ-ul de regenerare urbană pentru zona Balada, nu avem la acest moment informaţii despre ce anume s-ar putea realiza în perimetrul de 13,2 hectare, cuprins între strada I.L. Caragiale, strada Theodor Burada, strada Industriei Mici, strada Ardealului, strada Bucureşti şi strada Oborului, mai ales că este vorba despre o zonă preponderent cu case şi cu foarte puţine terenuri disponibile.



O suprafaţă mult mai mare este vizată de PUZ-ul de regenerare şi revitalizare urbană zona DN 3C. Terenul studiat prin documentaţia de urbanism are o suprafaţă de 327 de hectare şi ar trebui să preia zona industrială de pe bulevardul Aurel Vlaicu, care se conturează ca una din ce în ce mai rezidenţială.



Pagina a fost generata in 0.2638 secunde