Cum vor fi scoși morții din Spitalul Județean Constanța

1116
1
Cum vor fi scoși morții din Spitalul Județean Constanța - morgaspitaltransport-1319039670.jpg

Articole de la același autor

Managerul Spitalului Județean Constanța, dr. Dan Căpățână, a anunțat că pacienții decedați în unitatea sanitară vor putea fi preluați doar în mașini autorizate conform legislației.

"Există o lege care reglementează tot ce înseamnă cadavru și cuprinde un paragraf privind transportul persoanelor decedate, indiferent dacă au murit acasă sau la spital. În respectivul para-graf, se prevede foarte clar că mași-nile de transport trebuie să aibă specificat pe talon «servicii funerare». În consecință, s-a luat de-cizia în Comitetul director și s-a prevăzut și în Regulamentul de ordine interioară ca accesul autovehiculelor de transport persoane decedate să fie permis doar dacă Autoritatea Rutieră Română a specificat pe talon că sunt autorizate", a declarat dr. Dan Căpățână.

De asemenea, mașinile vor avea acces doar după ce decedații au fost pregătiți (respectiv autopsiați), a subliniat managerul spitalului.

"Nu este normal să vină să stea câte cinci - șase ore în parcare, pot fi anunțați când persoana decedată a fost autopsiată", a mai spus medicul.

Decizia a început deja să stârnească dispute, a afirmat dr. Căpățână, în condițiile în care sunt firme funerare care nu au mașinile autorizate.

De asemenea, reprezentanții spitalului au purtat discuții și cu Muftiatul, pentru autorizarea vehiculului cu care sunt transpor-tați pacienții musulmani. "Am găsit înțelegere și urmează să-și autorizeze autovehiculul", a afirmat medicul. 

Comentează știrea

nelamuritu
20 octombrie 2011
DOAMNA CU COASA

Don doctor si spaga unde se mai da ca nu gasesc giseul?.La cei de la morga sau la Casa Albastra unde esti indrumat ca sa se rezolve totul repede.

Articole pe aceeași temă

Joi, 13 Octombrie 2011
Stire din Sănătate : Calorifere fierbinți în spital
Pagina a fost generata in 0.6325 secunde