Cum va fi vremea week-end-ul aceasta, la Constanța

45
În week-end, vremea se menține destul de călduroasă, mai ales în regiunile sudice. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare. Local, în Carpații Orientali și Meridionali și pe arii mai restrânse în sudul, centrul și estul țării, vor fi averse și descărcări electrice, în timp ce în restul teritoriului astfel de fenomene vor fi posibile izolat. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 de grade în nodul Moldovei și în estul Transilvaniei și 33 de grade în Lunca Dunării, iar cele minime în general între 12 și 20 de grade. 

La Constanța și pe litoral, vremea va fi caldă, cu mult soare, fără ploi și fără nori. Sâmbătă, cerul va fi variabil, cu soare, vântul va sufla moderat, dinspre est, iar maxima termică va atinge 31 de grade Celsius. Peste noapte norii se vor risipi, cerul se va însenina, vântul doar va mai adia ușor și termometrele vor indica minimum 20 de grade Celsius. Duminică va fi în continuare senin și valorile termice se vor încadra între 19 și 30 de grade. 

Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.4194 secunde