Cum va fi vremea săptămâna aceasta, la Constanța

227
Cum va fi vremea săptămâna aceasta, la Constanța - vremea6-1562535547.jpg

Articole de la același autor

Vremea se schimbă pe litoral. Ploile și furtunile își vor face apariția și vor rămâne în zonă aproape toată săptămâna. De asemenea, se va răci simțitor.


Administrația Națională de Meteorologie a emis încă de duminică un cod galben de vreme rea, valabil până luni seară, la ora 22. Este vorba despre manifestări de instabilitate atmosferică temporar accentuată. Local și temporar, se vor semnala intensificări ale vântului, vijelii, averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 20 - 25 de litri pe metru pătrat și pe arii restrânse 40 - 50 de litri pe metru pătrat.


Astăzi, la Constanța, cerul este temporar înnorat și vor fi averse și furtuni izolate. Maxima termică va atinge totuși 30 de grade Celsius. Rafalele de vânt vor fi puternice, chiar și de 41 de km pe oră. Noaptea, va fi senin și termometrele vor indica minimum 21 de grade.


Mâine, vor fi din nou furtuni cu fulgere și sunt așteptate cantități mai însemnate de ploi. Temperaturile vor scădea până pe la 26 de grade pe timpul zilei și 17 grade noaptea, când, se asemenea, se vor semnala averse izolate.


Miercuri, va fi și mai frig, cu cer parțial noros pe timpul zilei și ploaie puternică noaptea. Se vor înregistra între 16 și 25 de grade. Joi, vor fi din nou ploi, mai ales pe timpul zilei, iar noaptea se va însenina. Valorile termice se vor încadra între 17 și 23 de grade. Vineri, începe să se mai încălzească, până pe la 26 de grade și se va însenina.


În week-end, însă va fi din nou răcoare, cu maxime de doar 24 de grade, și posibile ploi și furtuni izolate, în cursul zilei de sâmbătă. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5395 secunde