Cum va fi vremea mâine, la Constanța

207
Cum va fi vremea mâine, la Constanța - frig-1453819142.jpg

Articole de la același autor

Mâine, vremea va continua să se încălzească, mai ales în zonele de deal și de munte, astfel încât, în majoritatea regiunilor, valorile termice se vor situa peste mediile multianuale specifice sfârșitului de ianuarie.

Cerul va fi temporar noros și vor cădea precipitații mixte, pe arii restrânse, la munte și predominant sub formă de ploaie în Maramureș, Transilvania și Moldova. În zonele joase de relief, mai ales dimineața și noaptea, local, va fi ceață, trecător asociată cu burniță și ploaie slabă. Vor mai fi condiții de producere a poleiului. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări la munte și pe litoral. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 0 și 2 grade în zonele cu ceață persistentă și 11, 13 grade în dealurile subcarpatice din sud și est, iar cele minime se vor situa, în general, între -6 și 4 grade.

La Constanța, cerul va fi înnorat și vântul va sufla slab până la moderat, dinspre sud-vest. Maxima termică va atinge 5 grade Celsius. Peste noapte, norii vor persista și vântul se va mai înteți. Termometrele vor indica minimum 0 grade.

Joi va fi și mai cald, cu cer parțial înnorat. Valorile termice se vor încadra între 1 și 5 grade. Vineri se mai încălzește puțin, până pe la 6 grade, însă este posibil să plouă în cursul nopții. Aversele vor continua și sâmbătă dimineață, după care se va însenina.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.6293 secunde