Cum va fi vremea mâine, la Constanța

81
Cum va fi vremea mâine, la Constanța - vreme-1372769429.jpg

Articole de la același autor

Mâine, vremea va fi predominant frumoasă și apropiată de regimul termic normal. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare după-amiază la munte, iar noaptea în estul țării, unde izolat vor fi averse slabe și posibil descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări trecătoare ziua în regiunile estice. Temperaturile maxime se vor încadra între 23 și 31 de grade, iar cele minime între 9 și 19 grade, ușor mai scăzute în depresiuni.

Pentru mâine, la Constanța, meteorologii anunță cer senin, vânt moderat și o maximă termică de 28 de grade Celsius. Peste noapte însă va ploua slab. Vântul se va mai potoli puțin, dar termometrele vor indica o minimă de 18 grade Celsius.

Va ploua și joi, tot slab. Temperaturile vor rămâne destul de reduse, numai până pe la 23 de grade Celsius. Vineri noapte însă este așteptată ploaie torențială, iar pentru sâmbătă, 6 iulie, meteorologii anunță furtună și ploi și descărcări electrice.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 29 Iunie 2013
Stire din Social : Ploaie slabă, pe litoral
Sâmbătă, 29 Iunie 2013
Stire din Social : Cum va fi vremea mâine, pe litoral
Miercuri, 26 Iunie 2013
Stire din Social : Cum va fi vremea mâine, pe litoral
Pagina a fost generata in 0.4168 secunde