Cum să ridici un bloc în Constanța, în mai puțin de o lună de zile

3361
6

Articole de la același autor

În municipiul Constanța se constru-iește într-una. Fiecare bucățică de teren este exploatată la maximum și, ca peste noapte, apar blocuri și spații comerciale noi-nouțe. Cam tot așa a răsărit, de curând, un imobil pe șoseaua Mangaliei, zona Gării CFR, chiar în apropierea unui bloc vechi, de cinci etaje. 


Conform panoului de informare afișat pe unul din pereții construcției, la adresa respectivă se realizează supraetajarea unui imobil existent P+3 etaje, cu destinația locuințe. Autorizația de con-strucție este datată cu 17 septembrie 2014, iar data de începere a lucrărilor este 19 septembrie 2014, cu un termen de execuție de 36 de luni. Deși, oficial, construcția ar fi trebuit să demareze în urmă cu mai puțin de o lună de zile, vecinii din blocul alăturat susțin că ea a început mult mai devreme, încă din luna august. De altfel, după cum arată imo-bilul în prezent, este greu de crezut că se puteau ridica trei etaje în doar trei săptămâni. Deocamdată, se pare că nu se mai lucrează deloc, la fața locului nemaifiind nicio echipă de muncitori.


"Până la 1 octombrie nu a fost nimic afișat, deși se lucra de zor încă din august. Când am făcut reclamație la Poliția în Construcții ajunseseră deja la etajul întâi. Apoi au pus acel afiș obligatoriu de informare privind construcția, însă clădirea este aproape gata. Au lucrat permanent, nu au ținut cont de orele de liniște, de week-end, de nimic. În plus, se pare că pentru clădirea de trei etaje, constructorul vrea să facă și o parcare pe o porțiune mică de teren, unde noi ne chinuim de ani de zile să obținem acordul să ne facem parcare pentru locatarii din blocul nostru și nu ni se dă aprobare", ne-a povestit Aurelia  Pitrop, proprietara unui apartament din blocul învecinat noii construcții. 


De altfel, întreaga asociație de proprietari a făcut o plângere către Poliția în construcții din cadrul Primăriei Constanța, considerând că proaspeții vecini încalcă legea. Contactată telefonic, Teodora Iuruc, din cadrul Poliției Locale - Disciplina în construcții, ne-a confirmat că există o sesizare din partea asociației respective și că un răspuns oficial a fost trimis deja către administrator, însă se pare că acesta nu a fost acasă și adresa nu a fost primită. "Avem o sesizare scrisă de la asociația de proprietari, am dat și un răspuns, dar nu avem o confirmare de primire din partea reprezentanților asociației. Va trebui să așteptăm să se întoarcă la noi și să o returnăm. Noi am fost de mai multe ori la fața locului, însă construcția se derulează conform legii. Nu fac ce nu au în autorizație. Este o construcție în execuție, în termen. Aș-teptăm să termine și se va face recepția finală de către colegii noștri de la Urbanism", a declarat, pentru "Cuget Liber", Teodora Iuruc.


Acum vor să facă și mansardă
Locatarii blocului alăturat mai spun că, deși construcția are autorizație pentru trei etaje, deja a început lucrul la cel de-al patrulea etaj. "Au început să lucreze la etajul al patrulea. Au lăsat armătură pentru stâlpii etajului al patrulea. Se vede cu ochiul liber. Au turnat și placa. Este clar că imobilul se continuă în sus, nu se oprește aici", a explicat A.P.. Se pare că beneficiarii investiției, familia Celepci, a solicitat deja o nouă autorizație, pentru realizarea unei mansarde. Acest lucru ne-a fost spus chiar de către repre-zentantul Primăriei Constanța. "Au depus o solicitare pentru mansardă. Deocamdată nu mai construiesc. S-au oprit. Când vor obține toate docu-mentele necesare se vor relua lucrările", a mai adăugat Teodora Iuruc.


Comentează știrea

rrrr
16 octombrie 2014
hahaha

sigur au autorizatie de constructie de la iohannis

mari
16 octombrie 2014
mazare esti o mizerie

nu se mai tine cont de nimic , toti construiesc dupa cum vor ei , mazare esti o mizerie

suzana
16 octombrie 2014
locuri de munca

Locuri de munca urgente! Incheiati imediat contract legal si incepeti rapid o activitate noua, usoara, serioasa si profitabila! Foarte multi oameni au inceput deja sa lucreze! Seriozitatea noastra este absoluta! Primele castiguri au fost deja acordate! NU este joc piramidal sau MLM! Avem nevoie de operatori online care sa lucreze 3 ore pe zi si sa castige 300 dolari lunar! Pentru a afla detalii,trimiteti textul "Info" la adresa de email:[email protected]

paul
16 octombrie 2014
constructii

toate constructiile efectuate de firma RUSTIC au fost autorizate de cineva?? Toate modificarile facute au fost facute,fara nici-un panou publicitar din care sa rezulte toate aprobarile.Daca totusi s-a construit ce s-a construit domnule patron,de ce nu ai investit in antifonarea noii supraetajari.Suntem obligati in serile in care se organizeaza evenimente sportive (???} la muzica data la maxim ,pana in zori de zi .Sambata si Duminica santem coparticipanti la toate evenimentele.Firma RUSTIC se situeaza la intersectia B-LUI TOMIS cu strada Badea Cartan

Ale
16 octombrie 2014
De tunel nu zice nimeni nimic?

Unde mai punem ca aceasta noua constructie apare ca din senin intr-o zona sub care, la maxim 10m de ea, trece tunelul construit de Anghel Saligny (dati o simpla cautare pe google). O fi el zdravan dar are peste 100 de ani.

demolatorul
17 octombrie 2014
macarale

asta meritam ! pt ca nu am iesit la vot si a castigat tot mascariciul de mazare! nu mai exista spatiu verde unde sa n-o fi dat autorizatie de constructie pt cei cu bani si dare de mana catre el Unde a-ti mai vazut cei care calatoriti prin alte orase sau tari din Europa mizeria asta ca-n Constanta? Eu unul NU! Rasar blocuri de 10 etaje printre cele de 4,fura din spatiul de joaca pt copii si din locurile de parcare O sa Ajungem ca-n tarile africane din marile orase unde stau unii peste altii si isi arunca gunoaiele in cap! TRAIASCA MASCARICIUL !!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 11 Octombrie 2014
Stire din Eveniment : Radu Mazăre acuză: "Sunt o victimă"
Sâmbătă, 27 Septembrie 2014
Stire din Cetățenești : "Pune-ți, băăă, termopan!"
Pagina a fost generata in 0.7179 secunde