Cum puteți merge cu bani puțini la tratament balnear

1409
1
Cum puteți merge cu bani puțini la tratament balnear - impachetarisanatoriultechirghiol-1361716421.jpg
Pensionarii, dar și asigurații care vor să beneficieze de tratament balnear într-una din stațiunile renumite din țara noastră pot solicita un bilet subvenționat, prin Casa de Pensii. Acesta se acordă în funcție de cuantumul pensiei sau al contribuției la asigurările sociale și, dacă aveți un venit mic, ajungeți să plătiți numai o mică parte din valoarea biletului respectiv. 

Casa Județeană de Pensii Constanța primește cereri pentru acordarea biletelor de tratament pentru anul 2013 în stațiunile balneare din țară. Lista locurilor disponibile nu a fost încă făcută publică, dar solicitările pot fi depuse la sediile CJP din Constanța, Cernavodă, Hârșova și Mangalia.

"Biletele de tratament balnear se acordă individual. În cursul unui an calendaristic, unei persoane i se poate elibera un singur bilet de tratament balnear. Refuzul nejustificat al unui bilet de tratament repartizat conduce la pierderea dreptului la un alt bilet de tratament în cursul anului calendaristic respectiv", precizează Kristina Mutiș, purtătorul de cuvânt al Casei Județene de Pensii Constanța.

Locuri în cele mai renumite stațiuni balneare

Deocamdată nu s-a făcut repartizarea, pe județe, a biletelor de tratament. Casa Națională de Pensii urmează să hotărască numărul de bilete care revine fiecărui județ, ținând cont și de cererile din ultimii ani.

În anii anterior, pensionarii au putut alege dintr-o gamă variată de stațiuni din întreaga țară. Au avut la dispoziție bilete în baze de tratament din Amara, Băltăgești, Bușteni, Căciulata, Covasna, Eforie Nord, Eforie Sud, Felix, Geoagiu, Govora, Herculane, Mamaia, Mangalia, Muntele Băișorii, Neptun, Ocna Șugațag, Olănești, Olimp, Predeal, Pucioasa, Sângeorz, Saturn, Sinaia, Slănic Moldova, Slănic Prahova, Sovata, Vălenii de Munte, Vatra Dornei, Venus și Voineasa. Atunci, prețurile biletelor au variat în funcție de confortul dorit. Astfel, într-un hotel de două stele un bilet costa aproximativ 302 lei, iar pentru trei stele se plăteau și 500 de lei.

O singură dată pe an

Potrivit legii, pot beneficia de tratament balnear persoanele care au calitatea de pensionar al sistemului public de pensii, asigurat al sistemului public de pensii, precum și beneficiarii unor legi speciale, care reglementează dreptul la bilete de tratament balnear. În perioada unui an calendaristic, o persoană poate beneficia de un singur bilet. Durata tratamentului balnear este de 12 - 18 zile.

Pensionarii care nu au gratuitate trebuie să suporte o contribuție bănească, dar nu mai mare de jumătate din pensia pe luna anterioară cumpărării biletului.

Nu trebuie să vă înghesuiți!

"Ordinea de ierarhizare a cererilor prin care se solicită bilete de tratament balnear este dată de ordinea descrescătoare a punctajelor aferente fiecărei cereri. În cazul cererilor depuse de soț și soție care doresc să meargă împreună la tratament balnear, punctajul luat în calcul în vederea ierarhizării se stabilește ca medie a punctajelor individuale", a mai explicat Kristina Mutiș.

Comentează știrea

montaj parchet
25 februarie 2013
monaj parchet

Servicii profesionale de montaj parchet in Constanta . Montam parchet laminat la cele mai mici preturi.tel 072387224

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 19 Septembrie 2012
Stire din Social : Banii pentru pensionari, abia la anul!
Pagina a fost generata in 0.5797 secunde