Cum pot fi anulate biletele de tratament ale pensionarilor

232
Cum pot fi anulate biletele de tratament ale pensionarilor - anularebilete-1541438417.jpg

Articole de la același autor

Pensionarii constănțeni trebuie să știe că biletele de tratament eliberate de Casa Județeană de Pensii pot fi anulate cu restituirea integrală a contribuției în câteva situații. În primul rând, acest lucru se poate face atunci când titularul nu se poate prezenta în stațiunea înscrisă pe bilet la data începerii seriei, din motive familiale (deces, etc.), juridice, calamități sau urgențe medicale atestate cu documente (ale titularului sau membrilor de familie). De asemenea, anularea se mai poate face atunci când din motive personale, se renunță la bilet, cu anunțarea prealabilă a Casei de Pensii cu cel puțin șapte zile calendaristice înainte de data începerii seriei înscrisă în biletul de tratament. Același lucru se întâmplă și în situația în care, titularul, deși s-a prezentat în stațiune la data înscrisă pe bilet, nu a fost cazat, prezentând motivația scrisă a unității prestatoare de servicii balneare. Solicitarea de restituire a contribuției poate fi depusă în termen de maxim 90 zile calendaristice de la data începerii seriei înscrisă în biletul de tratament.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.4888 secunde