Cum pot deveni constănțenii donatori voluntari de organe
Articole de la același autor
Cât costă și cât de greu este să repatriezi un român decedat peste hotare
22 Septembrie 2015
VIDEO. Litoralul, văzut din aer. Cum renasc plajele Constanței
19 Septembrie 2015
SĂ VINĂ TURIȘTII! Plaje ca-n Miami! Lucrările de reabilitare, pe ultima sută de metri
17 August 2015
Țeapă: Casa visurilor, o construcție de ... coșmar!
05 Septembrie 2015
Prelevarea de or-gane se poate face fără consimțământul membrilor familiei dacă, în timpul vieții, persoana decedată și-a exprimat acordul printr-un act notarial. Totodată, aceasta trebuie să fie înscrisă în Registrul na-țional al donatorilor de organe, țesuturi și celule, potrivit unui proiect al Ministerului Sănătății.
Există o procedură standard și câteva etape clare în situația prelevării de organe. În prima etapă, se identifică pacientul aflat în moarte cerebrală. Urmează declararea morții acestuia, anunțarea echipei de medici de un potențial proces de prelevare. Din acest moment, acordul familiei este decisiv. Dacă familia își dă acordul, pacientul aflat în moarte cerebrală este declarat donator, iar echipa de me-dici anesteziști, cei de la terapie intensivă și neurologii încep etapa de suport mecanic, pentru a se susține în stare funcțională celelalte organe. Echipa care face prelevarea asigură în continuare susținerea mecanică a pacientului, pentru ca recoltarea să reușească.
Timpul este cheia în tot acest proces. Cu cât organele sunt prelevate mai devreme, cu atât pacientul care le primește are șanse mai mari de supraviețuire, iar organele în sine nu își pierd funcționalitatea.
"Rolul nostru este să ne asigurăm că familia pacientului aflat în moarte cerebrală înțelege că se pot salva vieți și oameni care sunt pe marginea prăpastiei. Inima este funcțională trei ore după prelevare, ficatul, patru-șase ore, iar rinichiul, 12 ore. Sunt oameni care nu mai au acest timp, iar viețile lor depind de aceste decizii", susține dr. Marius Prăzaru, coordonatorul programului de transplant din cadrul Spitalului Județean Constanța.

Comentează știrea
catalin
25 septembrie 2015
Lucrezi cat vrei, castigi cat vrei ! Nu este necesara niciun fel de experienta! Asiguram suport si logistica in desfasurarea activitatii; principala atributie este mentinerea unei evidente a ofertelor prospectante si actualizate zilnic; plata castigurilor realizate este garantata prin contract, cu posibilitatea unor bonusuri substantiale; se lucreaza part-time sau full-time, la alegere; sunt suficiente studiile medii, cerem cunostinte minime de operare pe internet, de lucru cu fisiere word si pdf si navigare online. Detalii la adresa de email [email protected]
Articole pe aceeași temă
Miercuri, 26 August 2015
Miercuri, 23 Septembrie 2015
Miercuri, 23 Septembrie 2015
Miercuri, 23 Septembrie 2015
Marţi, 08 Septembrie 2015
Sâmbătă, 05 Septembrie 2015
Joi, 13 August 2015
Joi, 13 August 2015
Vineri, 07 August 2015
Luni, 03 August 2015