Cum își va îmbunătăți performanțele Loteria Română

120
Cum își va îmbunătăți performanțele Loteria Română - loto-1507555364.jpg

Articole de la același autor

Realizarea obiectivelor necesare îmbunătățirii performanțelor Companiei Naționale Loteria Română este pusă în pericol de managementul defectuos asigurat în ultima perioadă de către persoanele mandatate să o facă, afirmă, într-un comunicat transmis Agerpres, reprezentanții Sindicatului Național "Loteria Română". "Realizarea îndrăznețelor, dar posibilelor obiective este pusă în pericol de managementul defectuos asigurat în ultima perioadă de către persoanele mandatate să o facă, starea de degringoladă existentă și care persistă de o lungă perioadă de timp fiind alimentată în principal de ambiții și interese politice", subliniază sursa citată.

În context, reprezentanții sindicatului se declară îngrijorați cu privire la realizarea unor obiective strategice precum asigurarea continuității activității prin implementarea noului sistem loteristic care să înlocuiască sistemul învechit folosit în prezent, creșterea cifrei de afaceri, menținerea unui nivel al profitabilității anuale peste limita de alarmă sau creșterea gradului de vizibilitate și penetrabilitate a loteriei și a produselor loteristice.

Președintele sindicatului loteriei, Ion Crapit, a declarat pentru AGERPRES că, până la ora actuală, nu a fost ocupat postul de director general din cadrul Loteriei.

"Lucrătorii din agenții, personalul TESA, sunt îngrijorați de faptul că de două săptămâni noi nu avem un director general. Am tot intervenit pe la Ministerul Finanțelor Publice, să discut, dar bineînțeles că domnul ministru este ocupat, deși în cadrul Consiliului de Administrație au pus un director general, iar dânsul (ministrul Finanțelor, n.r.) nu îl acceptă", a spus Carapit.

De asemenea, acesta a mai vorbit și despre tergiversarea unor contracte care vizau înlocuirea unor terminale învechite.

"Suntem îngrijorați de faptul că avem contracte pe care trebuia să le ducem mai departe, două contracte privind terminalele din agenții, care sunt din 1992, sunt uzate și ne minunăm că mai funcționează, iar, de 2 săptămâni, se tot tergiversează, nu știu ce vor să facă, probabil chestiuni politice. Pe noi ne interesează să avem o conducere executivă și care să ne ducă mai departe, să facem încasări, pentru că este păcat să cădem într-o chestiune în care deodată putem rămâne fără nimic. Dacă acele terminale cedează, noi mergem acasă, s-a terminat", a mai spus Carapit.

Sindicatul National 'Loteria Română' afirmă, în document, că sprijină mandatarea, în funcția de director general, a lui Alexandru-Mircea Croitoru, considerând că această numire va contribui la crearea condițiilor care să asigure desfășurarea normală a activității companiei, ceea ce va duce la creșterea veniturilor tuturor salariaților companiei.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Luni, 09 Octombrie 2017
Stire din Social : S-a cutremurat pământul!
Duminică, 08 Octombrie 2017
Stire din Social : Anunț important de la SPIT!
Pagina a fost generata in 1.4987 secunde