"Castele de nisip" în cartierul Compozitorilor

Cum au ridicat investitorii blocuri pe un PUZ cu case și vile

4606
16

Articole de la același autor

Cartierul Compozitorilor s-a dezvoltat în ultimii ani văzând cu ochii. Printre vilele cochete au apărut, însă, de ceva timp, blocuri cu trei, patru, cinci, chiar și opt etaje, dezvoltatorii imobiliari înțelegând rapid că este mult mai profitabil să construiești pe verticală. Însă, pe măsură ce se înmulțesc locatarii din zonă, viața liniștită și mai ales confortul la care au visat se duc pe apa sâmbetei. 


Cartierul nu are străzi asfaltate, nu are iluminat public, rețeaua de apă și rețeaua electrică sunt subdimensionate, locuitorii nu au unde să-și arunce gu-noaiele și multe alte neajunsuri. 


"Nu avem presiune la apă, ne-au terorizat penele de curent și suntem ne-voiți să plecăm cu gunoaiele în mașină, să le aruncăm unde găsim, prin oraș", ne-a povestit, recent, Alina C., o pro-prietară a unui apartament din cartierul Compozitorilor. 


Oamenii sunt extrem de nemulțumiți de condițiile din cartier, mai ales că li s-a spus că, în-afară de străzile neasfaltate, care vor fi făcute în curând de primărie, nu sunt alte probleme în zonă. 


"Locuim pe strada Constantin Bo-bescu, într-un bloc nou, dar nu avem deloc presiune la apă. Ni s-a spus că trebuie să cumpărăm hidrofoare, dar de ce să plătim noi aceste hidrofoare, dacă rețeaua este proastă?", se întreabă un alt constănțean care locuiește în zonă. 


Asfaltări? Abia la anul… 
Nemulțumirile locatarilor din cartierul cu pricina au ajuns și la urechile autorităților locale, care, deocamdată, au demarat lucrări de realizare a rețelei de iluminat public, ce vor fi urmate de asfaltarea mai multor străzi. 


Prezent, recent, la o întâlnire cu reprezentanții asociațiilor de proprietari, primarul interimar Decebal Făgădău a confirmat situația destul de dificilă din zonă, dar a spus că, deocamdată, nu sunt soluții prea multe pentru a rezolva problemele cetățenilor. 


"Într-adevăr, străzile nu sunt asfaltate, deoarece contractul a fost desființat prin intrarea în insolvență a contractorului. Confort Urban, societatea primăriei, are delegare doar pentru re-parații și intervenții curente. Pentru as-faltare propriu-zisă trebuie să facem lici-tație. Prima stradă care va fi făcută este Eduard Caudela. În ce privește iluminatul public, zona neasfaltată nu intră în acel program de realizare a rețelei", a declarat Decebal Făgădău. 


PUZ pentru case și vile 
Problema este, însă, mult mai complicată, după cum recunoaște chiar primarul interimar. De fapt, întreg cartierul este construit pe un PUZ diferit. 


"Planul Urbanistic Zonal pentru cartierul Compozitorilor nu permite amplasarea ghenelor de gunoi, pentru că este desenat pentru locuințe individuale cu parter și două etaje. Proprietarii terenurilor au făcut însă P+4, P+5 și în plan nu sunt prevăzute ghene pentru acești locatari. De asemenea, conducta de apă este prevăzută pentru case, cum pot fi ali-mentate atâtea blocuri dintr-o astfel de conductă? Practic, investitorii au profitat de regimul maximal și au făcut blocuri. Rămâne de văzut ce se va pu-tea face aici", a mai spus primarul interimar. 


De asemenea, rămâne întrebarea cine a dat pe bandă rulantă autorizații de construcție care contravin planului urbanistic al zonei, permițându-le astfel investitorilor să ridice un cartier din "castele de nisip". 


Comentează știrea

16 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
Locatarul cretin
30 octombrie 2015
Asa va trebuie

Daca toti nenorocitii au ajuns dezvoltatori imobiliari ( de ce nu aveti curajul sa le dati numele - ca sunt cunoscuti) si voi ati pus botul, cine e de vina ?

cetatean
30 octombrie 2015
Toti o claca de spagari!

Acolo a fost sat fara caini, au dat plicul si au construit ce au vrut. Eu ca sa ma pun sa renovez o casa veche interbelica sa-i pastrez istoria si specificul imi cere si pielea de pe mine fetitele de la urbanism din constanta....insa daca esti dezvoltator atunci sunt mai ingaduitori!!!!!

andrei
30 octombrie 2015
ihi

Dar cine le-a dat autorizatie doar nu oprescu sau basescu. Tot prietenul sau mazare si gasca de spagari.

stela
30 octombrie 2015
part-time

Cautam oameni foarte seriosi, interesati sa lucreze online la domiciliu, intr-un program foarte serios si de viitor, extins acum in toata tara. Trebuie sa aveti calculator si conexiune la calculator. Cerem cunostinte minime de navigare pe internet si de lucru cu documente word si pdf. Cereti imediat informatii mai multe la adresa de email: [email protected]

dna
30 octombrie 2015
mergem la verificari

Celibidache colt cu Bobescu - se inalta un bloc spre soare, mergem la o verificare? Au ajuns la etajul VII si asteapta aprobarile din plic. Cartierul asta este oglinda "alesilor" din primarie. De fapt tot orasul a fost mutilat de o gasca de hrapareti parveniti.

Zapata
30 octombrie 2015
primarie

Intrebati-i pe cei de la biroul de urbanism din primarie.Ei sa spuna cum si cata spaga au luat pentru a inchide ochii.Sau stau numai in birouri si freaca menta in loc sa mearga pe teren sa verifice daca se respecta autorizatiile de construire. De cei de la inspectoratul de stat in constructii ce sa mai zicem? Niste mari boieri care isi fac concediile numai in strainatate si nu pe bani putini.Sarmanii bugetari ce ii mai vaita guvernul.Dati afara 50 sau 70% si o sa vedeti ca vor merge treburile mai bine,iar bugetul nu va mai fi tocat cu lefurile putorilor de genul celor din speta asta.

ath
30 octombrie 2015
Nu am scapat de politruci

Citeam undeva ca intr-o varianta mai noua a Codului de conduita al PSD se stipuleaza:"Lăcașurile de cult și școlile nu vor fi folosite ca forumuri pentru propagandă electorală".Pentru noi e tarziu.Raul a fost facut.Sa afirmi ca politicul nu are ce cauta in Biserica si in scoli numai in campania electorala e prea putin.Tuturor politrucilor trebuie sa le spunem:luati-va definitiv laba murdara de pe Justitie,Invatamant,de pe copii nostri ,de pe Biserica noastra,padurile noastre,parcurile noastre,orasele noastre, ! Plecati la Dracu cu afacerile voastre murdare ! Preotii sa renunte si ei la politica.Dumnezeu nu face politica.Dmnezeu nu are ce cauta pe o taraba murdara de politruc ! Lasati arhitectii,lasati specialistii sa-si faca meseria ! Pare de necrezut,dar brambureala din Cartierul Compozitorilor este rezultatul amestecului politic in viata arhitectilor sau a inginerilor constructori.Toti specialistii se fac pres in fata administratiei locale.Nu misca nimeni,nu gandeste nimeni,nu se revolta nimeni.Aici a "gandit" numai un om,a "gandit" un baron local corupt.Stim noi cine.Si daca ar fi gandit nu mi-ar fi fost necaz.Un arhitect,un inginer nu are curajul sa-l infrunte pe primar pentru ca-si pierde painea.Specialistii sunt haituiti.La fel se intampla si cu profesorii din scoli,si nu numai cu ei.La fel a fost si in comunism.Atunci gandea pentru noi numai tovarasul de la Raion sau de la Sfatul Popular.De obicei, gandea un analfabet sau semianalfabet: secretarul de partid la nivel local,in fabrica,in sat,primul secretar "gandea" pentru un oras/judet sau Ceausescu pentru 23 milioane de romani. Arhitecti,ingineri,profesori,cetateni,politica nu are ce cauta in casele noastre,in meseria noastra,in viata noatra privata.Nu renuntati la meserie de dragul fesenistilor lui Ilici !

cetatean
30 octombrie 2015
hotii de la primarie

Primaria a dat autorizatii de constructie pentru blocuri in zone cu PUZ numai pentru case maxim P+2 !! Primaria si-a batut joc de toti cei care si-au construit case in astfel de cartiere , iar acum se trezesc cu blocuri langa ei. In PALAZU MARE este aceeasi situatie ! De ce nu intra presa pe fir ca sa ii zgaltaie putin pe acesti mega-spagari ? Chiar nu se poate opri acest fenomen?

Cetatean in constanța
30 octombrie 2015
..

La începutul anului anuntau mari asfaltări, 12 milioane de euro bani europeni. Acum toată lumea tace,si presa si primăria. Unde sunt asfaltările, se lucrează la iluminat cu o echipă de 2 oameni se așteaptă sf anului să se piardă si banii aceștia. Se mira cei din primărie ca sunt arestați....

Aurel
31 octombrie 2015
Castiga bani

CASTIGA BANI! In premiera absoluta la nivel mondial! Castiga bani si bucura-te de timpul tau liber! Un nou sistem, impecabil de eficient, te ajuta sa-ti cladesti un viitor mult mai bun! Castiga bani cu cel mai revolutionar program de lucru part-time la domiciliu! Te ajutam pas cu pas sa castigi! Cere acum detalii la adresa de email: [email protected]

16 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3187 secunde