Cristi Minculescu a câștigat dreptul de folosire a numelui Iris, în procesul cu toboșarul Nelu Dumitrescu

218
Cristi Minculescu a câștigat dreptul de folosire a numelui Iris, în procesul cu toboșarul Nelu Dumitrescu - cristi-1542296470.jpg

Articole recomandate

Cristi Minculescu, Valter Popa și Doru Borobeică anunță că instanța le-a dat dreptate în încercarea de recâștigare a dreptului de a utiliza marca Iris, înregistrată de toboșarul Nelu Dumitrescu. Decizia Tribunalului nu este însă definitivă.


Numele Iris se află în centrul unei dispute în instanță între toboșarul Nelu Dumitrescu, fondatorul trupei și deținător al mărcii Iris, înregistrată la OSIM, și solistul Cristi Minculescu, basistul Doru Borobeică și chitaristul Valter Popa. În vara anului trecut, cei trei au plecat din trupă, cântând în continuare sub același nume.


Cristi Minculescu a anunțat joi pe Facebook că, alături de chitaristul Valter Popa și basistul Doru Borobeică, a câștigat la Tribunalul București procesul prin care cer anularea mărcii Iris, "înregistrată cu rea-credință" de către fostul toboșar al trupei Nelu Dumitrescu.


Cristi Minculescu, Valter Popa și Doru Borobeică au reclamat că Nelu Dumitrescu și-a însușit fără acordul lor numele trupei, în pofida contribuției esențiale pe care ei au avut-o timp de 35 de ani la ceea ce înseamnă "Iris".


Decizia Tribunalul București nu este definitivă, putând fi atacată la Curtea de Apel București.


"Această soluție pronunțată de către Tribunalul București reprezintă un pas important pe care artiștii l-au făcut pentru recâștigarea dreptului de utilizare a mărcii "IRIS" și înlăturarea unei nedreptăți printr-o înregistrare abuzivă", este mesajul postat pe pagina de Facebook a lui Minculescu.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.8808 secunde