Creștere alarmantă a cazurilor noi de infectare cu virusul Covid-19. "Nu vrem să ajungem la noi restricții!"

624
Creștere alarmantă a cazurilor noi de infectare cu virusul Covid-19.

Articole de la același autor

Numărul cazurilor zilnice pozitive cu noul coronavirus se apropie de un nou prag psihologic, 1.200, cel pentru care autoritățile naționale au anunțat că ar putea impune noi restricții. Ieri, Grupul de Comunicare Strategică a anunțat 1.112 cazuri noi în întreaga țară. Cu toate acestea, premierul Ludovic Orban susține că, deocamdată, nu ia în calcul impunerea de noi restricții.

41.275 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus au fost confirmate, până în prezent, pe teritoriul țării noastre. Dintre acestea, 24.862 de pacienți au fost deja declarați vindecați și 2.787 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.

Prezent la Constanța, primul-ministru anunță că vor fi intensificate controalele, dar că nu se dorește introducerea de noi restricții.

"Deocamdată, ne gândim la toate mijloacele posibile ca să limităm răspândirea virusului. Transmit către toți românii: nu vrem să ajungem la noi restricții, nu vrem să luăm nicio măsură care să afecteze viața oamenilor și care să aibă efecte negative asupra economiei. Asta depinde de creșterea numărului de români care respectă regulile de protecție sanitară. Este fundamental!

Cu cât numărul celor care respectă regulile de protecție sanitară este mai mare și procentul crește, și am văzut că a crescut procentul celor care nu mai cred în bazaconiile negaționiștilor și în prostiile lansate de tot felul de ciudați și de tot felul de site-uri pirat, riscul de răspândire scade. Această situație nu ne-am dorit-o noi, a fost impusă de Curtea Constituțională, de faptul că Parlamentul a tergiversat adoptarea legii timp de aproape trei săptămâni", a declarat Ludovic Orban.

Potrivit acestuia, au fost urgentate procedurile de punere în aplicare a Legii carantinei, deși au existat mulți pași bătuți pe loc.

"A existat o situație care nu ne-a permis să ținem sub control epidemia din cauza faptului că am avut aproape 5.000 de persoane diagnosticate pozitiv pentru care nu am putut să dispunem nicio măsură. Noi luăm toate măsurile. Am accelerat adoptarea normativelor, actelor secundare pentru implementarea legii, dispunem toate măsurile administrative, tragem de toate instituțiile de control la maxim, ca să fie prezente peste tot, să asigure respectarea regulilor, iar pe cei care nu respectă regulile, să îi amendeze politicos, dar ferm!", a precizat premierul.

XXX

În județul Constanța, numărul persoanelor infectate cu Covid-19 a ajuns la 713, de la începutul pandemiei până în prezent, 24 dintre acestea fiind diagnosticate în ultimele 24 de ore.

Aproape 200 de persoane sunt, în prezent, internate în unitățile medicale din județul Constanța. Până în prezent, 21 de persoane confirmate cu virusul SARS-CoV-2 au fost externate.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.6828 secunde