Crește taxa de divorț. Cât costă să scapi de căsătorie

601
2
Crește taxa de divorț. Cât costă să scapi de căsătorie - crestetaxa-1424361766.jpg

Articole de la același autor

Constănțenii care divorțează la Starea Civilă, adică pe cale administrativă, la primărie, vor plăti mai mult de anul viitor. Guvernul intenționează să ridice până la 750 lei limita în care taxa percepută de primării poate fi majorată peste suma standard.

Procedura de divorț pe cale administrativă poate fi folosită de către soții care nu au copii și presupune depunerea unei cereri la ofițerul de stare civilă de la primăria care are în păstrare actul de căsătorie sau pe raza căreia se află ultima locuință comună a soților. Conform legii, pentru această procedură trebuie achitată o taxă standard de 500 lei, care poate fi majorată de primărie cu cel mult 20 la sută.

În prezent, la Starea Civilă din cadrul Primăriei Constanța, taxa de divorț pe cale administrativă este de 512 lei.

"Ambii soți trebuie să vină împreună să depună actele. Au nevoie de cărțile de identitate și certificatele de naștere, ambele în original și copie, și certificatul de căsătorie, care rămâne la noi. Toată procedura durează 32 de zile. Principala condiție este ca soții să nu aibă copii minori sau copii adoptați și să nu mai fi depus cerere de divorț în altă parte, la notariat sau la tribunal", a declarat, pentru "Cuget Liber", directorul Stării Civile Constanța, Rodica Crăciun. Taxa reprezintă venit la bugetul local.

Comentează știrea

1. Comentariu marcat ca fiind necorespunzător

Acest comentariu contravine regulilor și condițiilor de utilizare a site-ului CugetLiber.ro. Conținutul lui poate fi inadecvat sau chiar ofensator pentru vizitatori. Daca ai luat la cunoștință avertismentul și dorești să citești acest comentariu pe propria răspundere click aici.

RODICA
20 februarie 2015
super-oferta de lucru pentru toti!

Super-oferta de lucru pentru toti! Din ce in ce mai multi oameni lucreaza acum cu noi, convinsi de seriozitatea noastra! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit de instruire de la zero! Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul "Info" la adresa de email: [email protected]

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.2848 secunde