COVID la Grădiniţa „Steluţele mării” din Constanţa. Copiii, trimişi acasă fără să fie testaţi!

2875

Articole de la același autor

Grădiniţa cu Program Prelungit „Steluţele mării” din Constanţa îşi suspendă activitatea pentru toate grupele, începând de astăzi, pentru 14 zile. Măsura a fost necesară deoarece patru cadre didactice, trei îngrijitoare şi un copil au fost confirmaţi cu COVID-19. Toţi ceilalţi copii au fost trimişi acasă fără să fie testaţi, deşi grădiniţa are la dispoziţie teste suficiente şi în ciuda faptului că aceştia riscă să fie infectaţi, dar asimptomatici şi să transmită mai departe virusul, mai ales bunicilor cu care vor sta în următoarele două săptămâni.



În cursul zilei de marți, municipiul Constanţa a ajuns la o incidenţă de 4,62 cazuri de COVID-19 la mia de locuitori, iar judeţul Constanţa a intrat în zona roşie, cu o incidenţă raportată de 3,02 cazuri la mia de locuitori. Tot ieri, una dintre cele mai mari grădiniţe din Constanţa, cu sute de copii, Grădiniţa „Steluţele mării”, a raportat şapte cazuri de infecţie COVID-19 şi s-a decis închiderea unităţii pentru două săptămâni. „Am făcut propunere de modificare a scenariului şi de suspendare a cursurilor pentru 14 zile, la Direcţia de Sănătate Publică şi la Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa. Sunt şapte cazuri, patru educatoare şi trei îngrijitoare. Şi mai este un copilaş, al uneia dintre educatoare, care a fost şi el în grădiniţă”, a declarat, pentru „Cuget Liber”, directorul grădiniţei, Georgeta Adam.

Potrivit acesteia, deşi s-au luat unele măsuri de igienizare, nu s-a solicitat testarea copiilor, nici măcar a celor din grupele unde predau educatoarele confirmate. „Eu sunt în concediu medical, acasă. Ca măsuri, am nebulizat tot etajul al doilea, iar mâine (n.r. miercuri) facem şi la etajul unu, în toată grădiniţa. Asistentele pot să facă testarea copiilor, dar, bineînţeles, trebuie să avem acordul părinţilor. Deocamdată niciun părinte nu ne-a solicitat şi nu ne-a dat niciun acord. Iar acum dacă închidem grădiniţa… Nu a apărut absolut niciun caz la copii, nu ne-a anunţat nimeni nimic de niciun alt caz”, ne-a replicat managerul şcolar. Nu ne-a spus însă dacă părinţii au fost înştiinţaţi în timp despre faptul că sunt mai multe cazuri de infecţie în grădiniţă, dacă li s-a comunicat că pot cere testarea copiilor şi, mai ales, dacă trebuie să îi ţină acasă, izolaţi, timp de două săptămâni.

Lipsă de comunicare

Din informaţiile noastre, nicio astfel de comunicare nu s-a făcut. Mai mult decât atât, atunci când un părinte a cerut ca al său copil să fie testat, educatoarea grupei i-a spus că aceasta se face numai dacă micuţul are simptome, precum nas înfundat şi febră. „Eu vreau să ştiu dacă nu cumva copilul meu a luat virusul, este asimptomatic şi, fiind nevoită să îl las cu bunicii, îl va transmite acestora. Am înţeles că alţi părinţi îi vor duce la grădiniţe private, pentru că nu au cu cine să îi lase. Eu cred că trebuie testaţi toţi copiii, pentru a ne asigura că nu duc virusul mai departe. Însă nici nu s-a pus problema testării pe grupul de la grădiniţă. Doar am fost informaţi că se va închide grădiniţa”, ne-a declarat un părinte din unitatea de învăţământ.

Am solicitat informaţii suplimentare reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică a judeţului Constanţa, mai ales că instituţia este cea care trebuie să facă ancheta epidemiologică. Însă, am primit doar un răspuns sec şi am fost trimişi să citim Ordinul comun al Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Educaţiei dat pe 6 martie 2021. „Conform Ordinului comun al MS şi ME, testarea cu teste antigen rapide se recomandă şi colegilor cazurilor confirmate”, ne-a declarat Tudorel Ene, purtătorul de cuvânt al DSP Constanţa. Ordinul nu precizează însă dacă este sau nu necesară sau „recomandată” testarea copiilor care sunt în grupa unei educatoare confirmate, având în vedere că, la grădiniţă, copiii nu poartă măşti de protecţie.



„Părinţii au tot dreptul să ceară testarea copilului!”


Nelămuriţi, am sunat la numărul TelVerde al Direcţiei de Sănătate Publică, unde ni s-a spus că „fiind vorba despre un focar ar fi corectă testarea copiilor”. „În cazul unităţii de învăţământ care va fi închisă timp de 14 zile, când iau copilul de la grădiniţă, părinţii ar trebui să conştientizeze că trebuie să îi ţină în carantină. Faptul că nu se mai duc la grădiniţă nu înseamnă că pot merge în altă parte. Dacă ei nu cer părinților ca să facă testele, o fac din considerentul că preşcolarii sunt minori şi trebuie acordul părinţilor. Mai departe ţine de conştiinţa lor, a personalului grădiniţei. Părinţii au tot dreptul să ceară să testeze copilul cu test rapid, fiindcă îl au în grădiniţă. Dacă nu, să cumpere un test rapid şi să meargă la medicul de familie să îl facă”, ne-a spus operatorul DSP.

Aceeaşi recomandare am primit-o şi de la operatorul TelVerde de la nivel naţional. „Cel mai bine ar fi ca acei copii să fie testaţi. Dacă nu se poate în grădiniţă, să meargă la o clinică sau să sune la 112 şi să solicite testarea acasă, în cazul în care are simptome”, ne-a precizat operatorul.

În tot acest timp, peste 19.000 de teste distribuite deja în unităţile de învăţământ pentru astfel de situaţii stau nefolosite. „DSP a distribuit 19.685 de teste şi s-au efectuat 322”, ne declara, la finele săptămânii trecute, reprezentantul DSP Constanţa.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 2.2726 secunde