COVID-19. România a trecut de 7.000 de infectări zilnice, Constanţa, peste 310

264
7.045 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost raportate, miercuri, 22 septembrie, la nivel naţional. Dintre acestea, 313 sunt în judeţul Constanţa, unde rata a ajuns la 2,75 cazuri la mia de locuitori.

Din păcate, tot până miercuri, 22 septembrie, 35.851 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 21.09.2021 (10:00) – 22.09.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 130 de decese (55 bărbați și 75 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și Municipiul București.

Unul dintre decese este al unui pacient infectat în străinătate și raportat de DSP Satu Mare.

Dintre cele 130 de decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 20-29 ani, 1 la categoria de vârstă 30-39 ani, 2 la categoria de vârstă 40-49 ani, 10 la categoria de vârstă 50-59 ani, 24 la categoria de vârstă 60-69 ani, 48 la categoria de vârstă 70-79 ani și 43 la categoria de vârstă peste 80 ani.

126 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referință.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.724. Dintre acestea, 1.037 sunt internate la ATI.

Din totalul pacienților internați, 236 sunt minori, 218 fiind internați în secții și 18 la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 9.442.018 teste RT-PCR și 2.951.859 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 23.219 teste RT-PCR (11.002 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 12.217 la cerere) și 30.732 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 36.497 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 7.777 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 57.368 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 234 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 5.064 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 587 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.4383 secunde