COVID-19. Creştere însemnată a cazurilor noi, la Constanţa

571
COVID-19. Creştere însemnată a cazurilor noi, la Constanţa - pozas-1617877809.jpg

Articole de la același autor



4.989 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost raportate, astăzi, la nivel naţional. Dintre acestea, 237 sunt în judeţul Constanţa, unde incidenţa este în creştere faţă de zilele trecute, ajungând la 4,22 cazuri la mia de locuitori. În municipiul Constanţa, rata incidenţei calculată astăzi este de 5,93.
Până astăzi, pe teritoriul ţării noastre, au fost confirmate 993.613 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 890.528 de pacienţi au fost deja declaraţi vindecaţi.
Din păcate, tot până astăzi, 24.733 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.


În intervalul 07.04.2021 (10:00) – 08.04.2021 (10:00) au fost raportate 172 de decese (99 bărbați și 73 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bistrița-Năsăud, Bihor, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș,  Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman,Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Ilfov și Municipiul București.


Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 6 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 19 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 40 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 56 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 50 decese la categoria de peste 80 de ani.


155 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 9 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 8 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.


În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.859. Dintre acestea, 1.495 sunt internate la ATI.  


Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 6.907.828 de teste RT-PCR și 683.537 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 29.278 de teste RT-PCR (17.439 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 11.839 la cerere) și 11.214 teste rapide antigenice.


Pe teritoriul României, 67.560 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 16.271 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 48.327 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 95 de persoane.


În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 3.982 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 595 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.5499 secunde