Copil de patru ani mușcat de față și cap de un maidanez

273
2
Copil de patru ani mușcat  de față și cap  de un maidanez - copilmuscat-1487608831.jpg

Articole de la același autor

Un băiețel în vârstă de numai patru ani din Techirghiol a fost mușcat în week-end-ul trecut, de un câine fără stăpân, în mai multe locuri la nivelul feței și al capului. Potrivit cadrelor medicale, acest copil ar fi ieșit din curte cu un corn în mână, ceea ce a atras atenția unui câine maidanez, care a sărit pe el și i-a creat multiple plăgi mușcate, în special la nivelul feței și al craniului.

Din acest motiv, copilul a fost băgat imediat sub anestezie generală, i s-a făcut o sutură estetică și în cele din urmă s-a optat pentru o îngrijire deschisă, indicată cu predilecție în astfel de situații.

"Evoluția micuțului este una bună, fără semne de edem în jur sau inflamație. Din păcate, chiar dacă noi am insistat ca el să mai rămână în spital, familia a solicitat externarea băiețelului. Oricum, nu considerăm că cel mic va rămâne mutilat, așa cum ar crede unii. Desigur, niște cicatrici vor rămâne, acest lucru este inevitabil, dar ele vor fi fine", a declarat dr. Gheorghe Comșa, medic specialist ORL.

În ultima vreme, tot mai mulți constănțeni au ajuns la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase (SCBI), căzând pradă colților patrupedelor și nu numai. Reprezentanții SCBI susțin că anul trecut, un număr de 1.377 de persoane au fost "compostate" de câini, pisici, șobolani, maimuțe, hamsteri și cai. Tocmai de aceea, trebuie precizat că rabia poate fi letală. Drept urmare, medicii le recomandă celor care sunt mușcați să se prezinte de urgență la spital.

Comentează știrea

Peda-gogu
21 februarie 2017
"Iubitori de animale "

Posibil sa aibă o vina și edilii localităților, dar cei mai vinovați sunt asa zișii "iubitori de animale", cărora le-ar fi locul la padocuri, nu în rândul oamenilor. Aceștia împiedică agresiv , ca hingherii sa-și facă treaba, sau se duc la centrele de primire a câinilor , îi adopta apoi le da drumul pe strada, în nemernicia lor crezând ca fac un lucru bun, pentru ei nu contează ca acești caini pot fi agresivi din diferite motive, însă ce este mai grav , acești iubitori pot devenii coautori agresiunii acestor caini sau mai grav chiar asasini, în cazul când o persoana atacata decedează și ăsta pentru ca nu se respecta legea

Fals
21 februarie 2017
domnule Peda-gogu

Vinovate sunt numai si numai autoritatile locale.Autoritatea locala are obligatia sa ceara,sa impuna respectarea legii,autoritatea locala trebuie sa controleze,autoritatea trebuie sa verifice,autoritatea trebuie sa se asigure ca legea a fost respectata ca d-aia se numeste "autoritate".Dar in realitate treburile nu stau asa.Primarul nu se pune rau nici cu "iubitorii" de caini si nici cu restul lumii pentru ca nu mai primeste voturi fie dintr-o parte fie din alta.Asa ca derbedeul din primarie,primarul prefera sa ne batem ,sa ne injuram intre noi ca doar el,marele primar si pesedeu pe deasupra este un baiat de comitet.In plus este chiar comod sa nu faci nimic.Niste derbedei.In cazul asta primarul din Techirgiol trebuie dat in judecata pentru ca animalul se afla pe teren public.Daca este cazul facem cheta pentr a-i ajuta pe parintii micutului.Huooo...primar criminal ! PSD, partid de rahat,bine ca va intereseaza sanatatea puscariasilor.

Răspuns la: "Iubitori de animale "
Adăugat de : Peda-gogu, 21 februarie 2017
Posibil sa aibă o vina și edilii localităților, dar cei mai vinovați sunt asa zișii "iubitori de animale", cărora le-ar fi locul la...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4667 secunde