€ 4.734
£ 5.2448
$ 4.2129

COPIL BĂTUT ÎN ȘCOALĂ / Mama băiatului AR FI AGRESAT GARDIANUL unității de învățământ

Ştire online publicată Miercuri, 31 Ianuarie 2018. Autor: Andreea PERHAIȚĂ
Directorul Școlii nr. 28 „Dan Barbilian”, prof. Doina David, a povestit pentru „Cuget Liber” cum s-a petrecut incidentul de marți după-amiază, când trei mămici au agresat un copil pe holul unității de învățământ.


„Totul s-a întâmplat foarte rapid. Mămicile au venit și au depus o sesizare, pe care nici nu am apucat să o citesc, și au urcat la etajul unde se afla clasa respectivă, l-au găsit pe copil și l-au lovit. Profesoara de educație fizică a intervenit prompt, a fost chemată și directoarea adjunctă și gardianul și mămicile agresoare au fost scoase din școală. Imediat, sora copilului agresat a sunat-o pe mama acestuia, iar, în timp ce ea vorbit cu mama, eu am sunat la poliție și la Inspectoratul Școlar. Nicio secundă nu am avut intenția de minimaliza incidentul. Am făcut tot ce ne-a stat în putință pentru a veni în sprijinul copilului și am aplanat conflictul. Noi ne delimităm de acest comportament”, ne-a declarat directorul Doina David.


Potrivit acesteia, copilul agresat împlinește 14 ani în curând și este în clasa a V-a. „Este un copil peste vârsta clasei, care a mai provocat incidente. A avut nota scăzută la purtare, iar anul trecut a mai intrat în comisia de disciplină. Fiind mai mare ca vârstă și mai dezvoltat fizic, numai dacă le spune ceva, copiii se tem. Îi intimidează. Mămicile au spus că nu sunt de acord cu acest comportament. Este cunoscut ca și copil cu probleme. Dar și mama acestuia a avut un incident anul trecut, când a bătut un gardian al școlii. Și ea are dosar de cercetare, la poliție”, a mai spus directorul Școlii nr. 28 „Dan Barbilian”.


Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.7617 secunde