Copiii din centrele de plasament își ajută semenii

224

Articole de la același autor

Un număr de 11 copii de la centrul de plasament "Ovidiu" din Constanța și-au petrecut vacanța în județul Vaslui, unde nu doar că s-au odihnit și relaxat, dar au și participat la lecții de istorie și le-au dus cadouri familiilor nevoiașe din zonă.

"Hoinar în țara mea" și "Bucuria de a dărui" sunt două proiecte pe care aceștia le-au îmbinat în această mini-vacanță. Primul dintre ele a fost o lecție deschisă de istorie și cum luna aceasta s-au împlinit 514 ani de la moartea lui Ștefan cel Mare, voievodul Moldovei, copiii au vizitat bisericile ctitorite de acesta, dar și monumentul ridicat în memoria lui. Apoi, au luat prânzul la Catedrala Arhiepiscopală din Huși, zidită în 1495 de Ștefan cel Mare, și au fost serviți chiar de Arhiepiscopul Hușilor.

Potrivit reprezentanților Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța, cel de-al doilea proiect, "Bucuria de a dărui", este deja o tradiție.

"S-a născut în urmă cu patru ani, când educatorii centrului au dorit să îi învețe pe copii că trebuie să existe un echilibru între a primi și a dărui. Așa că, an de an, copiii dar și cadrele didactice strâng jucării, haine, alimente și materiale de curățenie pe care le oferă familiilor nevoiașe din localitatea Zorleni din județul Vaslui, având în acest sens o foarte bună colaborare cu preotul de acolo. Unele dintre produse sunt chiar cumpărate din banii lor de tinerii care muncesc pe timpul verii", au declarat aceștia. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.043 secunde