Controale pe litoral. Comisarul şef al Gărzii de Mediu: „Este noaptea minţii!”

297
Controale pe litoral. Comisarul şef al Gărzii de Mediu: „Este noaptea minţii!” - controale-1629623863.jpg

Articole de la același autor

Comisarii Gărzii Naţionale de Mediu au luat la pas staţiunile de pe litoral. Aceştia îi verifică pe operatorii de plaje, agenții comerciali, dar şi administrațiile publice din staţiuni.

Potrivit comisarului şef, Octavian Berceanu, au curs amenzile pentru încălcări ale legislației. „În unele zone din Costinești şi Năvodari, mizeria era cât casa, la propriu. Pe 300 de metri, pe promenada BTT din Costineşti, şi pentru un flux de peste 40.000 de turiști, am numărat patru pubele publice pentru deșeuri. E noaptea minţii cum unele administrații nu înțeleg ce se întâmplă şi se rezumă la turismul deprins în anii '90. Ieri seară (n.r. – vineri, 20 august) este pentru prima dată în istoria recentă a falezei din Costinești când au fost strânse până şi filtrele țigărilor îndesate în găurile din pavaj sau printre pietre”, precizează comisarul şef Octavian Berceanu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.7998 secunde