Consultanţă juridică pentru Primăria Constanţa. „Terenurile retrocedate ilegal, vândute ca suveică!”

379
Consultanţă juridică pentru Primăria Constanţa. „Terenurile retrocedate ilegal, vândute ca suveică!” - 1-1606484796.jpg

Articole de la același autor



Consilierii locali au dat aviz pozitiv Proiectului de hotărâre prin care sunt aprobate servicii de consultanţă juridică în vederea apărării intereselor municipiului Constanţa. Este vorba despre reprezentare juridică de care au nevoie autorităţile locale în litigiile în care sunt implicate. 


„Suntem abundaţi de litigii pe care le avem în instanţă şi de hotărâri definitive pe care trebuie să le punem în aplicare. Sunt speţe complexe şi nu avem capacitatea cu actuala resursă umană de la Serviciul Juridic Contencios al primăriei. În plus, specializările necesare pentru a acoperi aceste litigii sunt diverse. De exemplu, trebuie să punem în aplicare hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire din dosarul Retrocerilor. Din cele 80 de terenuri, 34 sunt libere, goale, le putem intabula şi intră în patrimoniul municipiului. În ce priveşte restul, unele au fost vândute ca suveică şi au ajuns la a cincea, a şaptea, a zecea mână, iar altele au fost vândute ca suveică, dar pe ele au fost construite blocuri cu apartamente unde acum stau şi oameni. Înseamnă o multitudine de procese. Rămâne de văzut de la caz la caz, de la situaţie la situaţie, de la complexitate la complexitate cum trebuie procedat. Trebuie să cerem un punct de vedere avizat”, a explicat edilul Constanţei.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.6756 secunde