Construcțiile de pe litoral, ridicate cu muncitori "negri"

2751
1
Construcțiile de pe litoral, ridicate cu muncitori

Articole de la același autor

Munca la negru este, conform legii, aspru pedepsită în țara noastră. Cu toate acestea, întotdeauna se găsesc oameni disperați, gata să muncească și fără acte legale, dar și patroni dispuși să-i "angajeze". În ciuda amenzilor destul de usturătoare și chiar amenințărilor cu închisoarea, mulți administratori de societăți vor să facă economie la impozitele pe care trebuie să le plătească statului și aleg calea ilegală de a lucra cu muncitori la negru. În numai două zile, inspectorii de muncă au descoperit, pe șantierele din județul Constanța, 32 de lucrători care nu aveau contracte de muncă.

"În zilele de 11 și 19 iunie 2013, s-a desfășurat Campania Națională privind identificarea și combaterea cazurilor de muncă nedeclarată la agenții economici care își des-fășoară activitatea în domeniul construcțiilor. Am avut ca obiective identificarea angajatorilor care folosesc personal fără forme legale de angajare și luarea măsurilor care se impun pentru respectarea de către angajatori a prevederilor legale referi-toare la relațiile de muncă, determinarea angajatorilor de a încheia contracte individuale de muncă pentru persoanele depistate fără forme legale de angajare, de a le înregistra și transmite în aplicația REVISAL în termenul legal prevăzut, precum și iden-tificarea angajatorilor care utilizează munca copiilor și a tinerilor fără respectarea prevederilor legale", explică inspectorul șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă din Constanța, ing. Liviu Lupu.

Plângeri penale pentru patronii prinși

Pe parcursul celor două zile de verificări, inspectorii de muncă din cadrul compartimentului relații de muncă au verificat 42 angajatori cu un număr total de 1.299 salariați, au aplicat 13 sancțiuni contravenționale în valoare de 310.000 lei. "Au fost depistați 11 angajatori care practicau munca fără forme legale cu un număr total de 32 persoane care lucrau fără contract individual de muncă. Pentru un agent economic, la care lucrau șapte de persoane fără forme legale de angajare, a fost sesizat Parchetul de pe Lângă Judecătoria Constanța, pentru a stabili dacă acesta se face vinovat de încălcarea prevederilor art. 264 (3) din Legea nr. 53 din 2003 republicată", a mai adăugat șeful ITM.

Potrivit acestuia, pe lângă neîncheierea de contracte individuale de muncă în formă scrisă, s-a observat că angajatorii nu respectau prevederile privind repausul săptămânal, nu au putut face dovada plății drepturilor salariale și nu au făcut repartizarea programului de lucru în cazul contractelor cu timp parțial.

Controalele vor continua și în zilele următoare, în afara campaniei naționale.

Comentează știrea

dan
23 iunie 2013
tara de babuini

o sa traim si o sa muncim pentru niste salarii demne de Africa sau America de sud toata viata noastra ... pentru k suntem o tera de LASI si HOTI...

Articole pe aceeași temă

Luni, 10 Iunie 2013
Stire din Economie : Declin în construcții
Pagina a fost generata in 0.5497 secunde