Construcții ilegale pe nisip. "Aprobarea PUZ-ului pentru plaje întârzie nejustificat de mult!"

765
Construcții ilegale pe nisip.

Articole de la același autor

În timp ce noul PUZ întârzie, operatorii de plaje s-au apucat de construit pentru ca sezonul estival să nu-i prindă nepregătiți. Unii nu s-au mulțumit cu un beach-bar de doar câțiva metri și au ridicat adevărate cazemate, pe sute de metri pătrați. Trei astfel de construcții ilegale au fost deja demolate, iar plaja a fost redată celor care vor ajunge, în curând, la mare.

Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral a demarat, încă de la începutul anului, aprobarea noilor reglementări privind construcțiile pe plajă. Actualizarea Planului Urbanistic Zonal pentru amenajare plajă Năvodari, Eforie Nord, Cordon Eforie Nord - Eforie Sud, Eforie Sud, Tuzla, Costinești, 23 August, Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, Cordon Venus Saturn, Mangalia este necesară pentru a reglementa orice lucrări pe nisip. Noul PUZ are în vedere valorificarea potențialului turistic și de agrement, prin amenajarea zonei cu dotări specifice agrementului și sau alimentației publice, prin construcții cu caracter provizoriu, astfel încât, la finele fiecărui sezon estival, zona să fie adusă la starea inițială, în condițiile legislației specifice în vigoare.

Din păcate, în prezent, toată documentația este încă în analiză și nu a primit avizul în final, astfel încât să poată fi pus în aplicare.

"Știu că mulți operatori de plajă se plâng de faptul că aprobarea PUZ-ului întârzie nejustificat de mult. Și, chiar dacă sunt de acord cu ei, nu pot fi de acord ca legea să fie încălcată de unii, în timp ce alții se chinuie să o respecte. Până la emiterea noului PUZ, elaborat de ABADL și aflat momentan la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, trebuie respectat vechiul PUZ, cu mențiunea ca în zona municipiului Constanța, PUZ-ul de amenajarea a plajei Constanța este în procedură de elaborare și avizare. Mai exact, se așteaptă Avizul Agenției pentru Protecția Mediului Constanța și Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri și facem toate demersurile pentru a obține avizele solicitate prin certificatele de urbanism", a declarat directorul ABADL, Bogdan Bola.

Amenzi uriașe pentru cei care construiesc

Așa se face că, inspectorii instituției au amendat cu câte 35.000 de lei trei dintre cei patru operatori de plajă, care nu au dezafectat în termen construcțiile ridicate ilegal pe sectoarele de plajă pentru care au încheiate contracte de închiriere cu ABADL. Aceștia aveau la dispoziție 72 de ore pentru a demola ceea ce ridicaseră ilegal și să readucă plaja la starea inițială. De altfel, operatorii s-au apucat să dezființeze edificiile respective de-abia după ce au fost sancționați, pentru unul dintre ei fiind chiar necesară deplasarea utilajelor ABADL și a lucrătorilor instituției. Acesta s-a angajat ca, până la sfârșitul săptămânii plaja să fie curățată de toate tipurile de materiale de construcții.

Echipa Administrației Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral va monitoriza zilnic activitatea de demolare a construcțiilor de pe plajele litoralului românesc.

Plaja Dacica, redată constănțenilor

Având în vedere construcțiile ilegale de pe plaja, procurorii Parchetului Curții de Apel Constanța au deschis un dosar penal în ceea ce îi privește pe operatorii de plajă de pe sectorul Constanța 1- 3N, astfel că, inspectorii și comisia de demolare a ABADL colaborează îndeaproape și cu celelalte instituții ale statului ca până la începutul acestui weekend plaja cunoscută de localnici sub denumirea de Dacica să fie eliberată de orice tip de construcție și sa fie adusă la starea inițială.

"Așa cum prevede legea, anul trecut ABADL a notificat Primăria Constanța în privința neregulilor constatate pe plaja din Constanța, iar în acest sens, atât inspectorii instituției noastre, cât și Poliția locală au aplicat amenzi pentru neconformitățile constatate. Având în vedere indisponibilitatea primăriei de a demola aceste construcții ilegale, așa cum prevede legea, ABADL a preluat inițiativa de a readuce plaja la starea inițială. Reamintesc că ne dorim ca toți operatorii de plajă să respecte întocmai contractul de închiriere, în caz contrar se vor aplica prevederile legale, ceea ce înseamnă că se poate ajunge până la rezilierea acestuia", a mai spus șeful ABADL.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5075 secunde