Constănțenii și-au promovat produsele bio în Bulgaria

202
Constănțenii și-au promovat produsele bio  în Bulgaria - producatori1-1536498065.jpg

Articole de la același autor

Luna trecută, timp de două zile, producătorii bio din Constanța și din întreaga țară au participat la Festivalul Internațional "Cadouri din natură", organizat la Dobrich (Bulgaria), în cadrul proiectului "Romanian Bulgarian OrganicEntrepreneurial Network".

Proiectul este o inițiativă comună a Centrului de Excelență "Marea Neagră" din Bulgaria, "Dobrich Fair" și ONG "Mare Nostrum". Cu această ocazie, în cadrul festivalului, producătorii și-au putut prezenta produsele și au făcut schimb de experiență. Producătorii bio din Constanța au luat parte și ei la acest eveniment, care este axat pe promovarea producătorilor și distribuitorilor de alimente ecologice din regiunea Dobrogea, în cadrul rețelei antreprenorilor româno-bulgari.

"Toți cei înscriși în această rețea pot participa la diverse traininguri, expoziții, târguri și festivaluri naționale și internaționale. Rețeaua este, de asemenea, garantată de o platformă de internet, în care fiecare producător va avea posibilitatea de a-și prezenta produsele și de a primi informații actualizate privind reglementările naționale, internaționale, fondurile, comercianții cu amănuntul și evenimentele organice", a declarat Anca Maria Gheorghe, coordonator proiect.

Precizăm că una dintre cele mai importante activități care au avut loc la finele lunii trecute a fost cea legată de posibilitățile de finanțare și dezvoltare. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 02 Decembrie 2014
Stire din Economie : "TVA va scădea la produsele bio"
Vineri, 07 Februarie 2014
Stire din Diverse : Topul produselor bogate în fibre
Pagina a fost generata in 0.5564 secunde