Constănțenii continuă să-și cumpere vechimea necesară la pensie

1339
1
Constănțenii continuă să-și cumpere vechimea necesară la pensie - pensiiplatite2-1515601943.jpg

Articole de la același autor

Mădălina M. este doar una dintre cei 1.213 constănțeni care au apelat, anul trecut, la legea care permite cumpărarea de vechime în muncă retroactiv pe o perioadă de maxim cinci ani. Femeia ne-a declarat că în tot acest timp numele său nu a apărut pe niciun stat de plată și nici nu a avut contract încheiat cu Casa Județeană de Pensii (CJP).

"Am lucrat vreme de câțiva ani în turism și pentru că nu munceam decât câteva luni pe an, m-am trezit că mă apropii de pensie și am perioade lipsă în cartea de muncă. Deci acesta a fost motivul pentru care am decis să-mi plătesc lunile care lipseau", ne-a declarat ea.

Partea bună este că acest lucru se poate face până la data de 31 decembrie 2018, pentru că, statul a decis, anul trecut, să prelungească perioada în care pot fi făcute plățile. Astfel, persoanele interesate să cumpere vechime în muncă pentru o lună, două, trei, un an, trei sau cinci ani trebuie să încheie contract cu CJP. Foarte important de știut, cei care au împlinit între timp vârsta legală de pensionare mai pot cumpăra vechime, însă doar pentru perioada până la care au împlinit această vârstă.

Desigur, există și persoane care mai au mulți ani până la vârsta de pensionare, dar pentru că nu au avut un loc de muncă în ultimii cinci ani, înregistrat cu acte în regulă sau au muncit fără a avea contract de muncă, fie în țară, fie în străinătate, ei au decis să își cumpere retroactiv vechimea, în baza Legii nr. 186/2016.

Acesta este și cazul lui Emil S., care a lucrat, mult timp, la o firmă de pază și care a trebuit, acum, să-și achite aceste perioade în care a lucrat "la negru".

"Chiar dacă salariile au fost mereu mici, am fost mulțumit că am loc de muncă și nu am comentat prea tare că nu aveam contract. Din păcate, acest lucru m-a costat acum și a fost destul de greu să plătesc acești bani", a spus el.

Deși nu au trecut decât câteva zile din 2018, oamenii au început deja să încheie noi contracte și să scoată din buzunare exact sumele de care este nevoie.

Purtătorul de cuvânt al Casei Județene de Pensii (CJP), Kristina Mutiș ne-a declarat că, de când a fost emisă legea și până la sfârșitul anului 2017, au fost încheiate la CJP un număr de 1.492 de astfel de contracte din care 1.213 numai anul trecut. Per total, suma încasată de la solicitanți a fost de aproximativ zece milioane de lei, opt milioane doar în 2017.

"Unii și-au plătit doar câteva luni, alții un an, doi, dar au existat și persoane care au achitat suma minimă aferentă perioadei de cinci ani, cât le-a fost permis să plătească. Desigur, au existat și persoane care au plătit mai mult decât suma minimă pentru ca pensia lor să crească", a precizat reprezentantul CJP.

Aceasta a precizat că poate încheia contract cu Casa Județeană de Pensii pentru plata retroactivă a contribuțiilor orice persoană care nu a ieșit încă la pensie și are perioade anterioare neasigurate în niciun sistem de pensii, dar nu mai mult de cinci ani din urmă. Altfel spus, toți cei care au vârstă de pensionare, dar nu au vechimea necesară pentru a ieși la pensie, își pot cumpăra exact perioadele lipsă, achitând retroactiv contribuția la asigurările sociale. Una dintre condițiile de bază pentru a putea încheia asemenea contracte este ca solicitantul să nu aibă calitatea de pensionar la data încheierii contractului de asigurare socială.

Documentele necesare pentru încheierea contractului de asigurare sunt: actul de identitate al persoanei care urmează să beneficieze de asigurare, respectiv al mandatarului, în original și copie; procura specială autentificată în condițiile legii, în cazul încheierii contractului prin mandatar; declarația pe propria răspundere, care se completează la sediul Casei Județene de Pensii.

Comentează știrea

Allison Howarts
12 ianuarie 2018
Dragoste

Buna ziua, sunt aici pentru a raspândi aceasta veste buna întregii lumi cu privire la modul în care am primit so?ul meu înapoi. Eram nebun când so?ul meu mi-a lasat o alta femeie luna trecuta. Dar când ma întâlnesc cu un prieten care ma introduce în profetul Okona, un mare mesager la oracolul pe care îl sluje?te, mi-am povestit problema profetului Okona despre cum ma lasat so?ul meu. El mi-a spus doar ca am ajuns la locul potrivit ca voi fi dorin?a mea de inima fara nici un efect secundar. Mi-a spus ce trebuie sa fac, dupa ce a fost facut, în urmatoarele doua zile, so?ul meu a sunat ma la telefon ?i îmi pare rau ca m-ai trait înainte. Sunt atât de fericita ?i cople?ita ca trebuie sa le spun întregii lumi cum mi-a ajutat profetul Okona sa-mi dau dorin?a inimii. Daca ave?i nevoie de orice fel de ajutor, contacta?i Profetul Okona la urmatoarea adresa de e-mail: [email protected] De asemenea, a distribuit atâtea vraji ca, (1) Daca dori?i ex-spate. (2) nu ai nevoie de un divor? în casnicia ta. (3) Vrei sa fii promovat în biroul tau. (4) Vrei sa vindeci bolile mortale (5) Daca vre?i un copil. (6) Vrei sa fii bogat. (7) Vrei sa î?i ceri so?ul ?i so?ia sa fie a ta pentru totdeauna. (8) Daca ave?i nevoie de asisten?a financiara. (9) vrei o so?ie / so? [email protected]

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5445 secunde