Constănţeanul Alexandru Manda, câştigător al distincţiei Tânărul European al Anului 2021

459
Constănţeanul Alexandru Manda, câştigător al distincţiei Tânărul European al Anului 2021 - constanteanul1-1616755175.jpg

Articole de la același autor

Constănţeanul Alexandru Manda a câştigat competiţia organizată de Schwarzkopf – Stiftung Junges Europa şi Forumul European de Tineret, pentru distincţia Tânărul European al Anului 2021.
Alexandru s-a aflat printre cei cinci finalişti la acest premiu, din tot atâtea ţări. Alexandru are experienţă bogată în lupta pentru drepturile elevilor şi tinerilor. Acesta a fost preşedintele Asociaţiei Elevilor din Constanţa şi a absolvit Colegiul Naţional “Mihai Eminescu”. În prezent, Alexandru este student la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti.
“Accept acest premiu cu profundă recunoştinţă şi îl dedic tuturor oamenilor alături de care am lucrat în ultimii 7 ani pentru a face o schimbare reală în sistemul educational românesc şi pentru a promova accesul liber la o educaţie de calitate pentru fiecare copil. Fără echipele alături de care am lucrat, rezultatele obţinute de-a lungul timpului nu ar fi putut fi posibile. Povestea nu se opreşte aici – investiţia în educaţie este o investiţie în viitor, singura şansă pentru a pune punct decalajelor sociale dintre comunităţi”, a declarat Constantin Alexandru Manda.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.7722 secunde