Mai multe ştiri online:

Constanța, vândută bucată cu bucată! Blocuri pe spații verzi și supermarketuri în parcări!

Ştire online publicată Miercuri, 15 Noiembrie 2017. Autor: Andreea PERHAIȚĂ
Este o chestiune de timp până când spațiile verzi și parcările vechi din Constanța vor dispărea cu totul. Rând pe rând, acestea sunt rase și devin blocuri sau supermarketuri. Și tot rând pe rând ies la iveală tranzacțiile imobiliare cu terenuri care au fost publice și acum sunt proprietăți private. 


Sunt suprafețe imense pe care autoritățile locale le-au vândut persoanelor fizice, în ultimii 15 ani, iar acum s-au trezit că nu mai au unde să facă un loc de joacă, un parc cu verdeață sau o parcare pentru constănțeni. În schimb, proprietarii își ridică hoteluri, blocuri și supermarketuri. 


Mai mulți copaci falnici și sănătoși au fost tăiați, zilele trecute, pe bulevardul Mamaia, aproape de intrarea în stațiune. Ulterior, zona a fost defrișată și se pregătește, cel mai probabil, pentru demararea unei construcții. Constănțenii au sesizat autoritățile locale, supărați că se mai taie și puținii arbori care au mai rămas în oraș. Însă primăria se apără și spune că nu Serviciul de Spații Verzi a ras spațiul verde și copacii, ci este vorba despre un investitor privat. 


Cine are nevoie de copaci? 


„Acel teren este proprietatea privată a unei persoane. Noi am scos suprafața respectivă din întreținere de mai bine de trei ani, pentru că nu avem voie să întreținem terenurile private. Și nu noi dăm avize pentru tăierea copacilor. Autorizația este dată de cei de la Agenția de Mediu. Dacă proprietarul s-a dus să ceară acord de mediu de la Agenția de Mediu, aceasta îi impune ca, pentru șase copaci, de exemplu, tăiați, să planteze, 10 sau 20 sau 50, câte consideră”, a declarat, pentru „Cuget Liber”, George Coman, șeful Serviciului de Spații Verzi din cadrul Primăriei Constanța. 


Conform legislației, însă, oricine poate tăia oricând copacii de pe terenul propriu fără să fie nevoie să ceară aviz sau acord de la vreo instituție sau autoritate. 


„Este nevoie de avize numai când ne referim la suprafețe din domeniul public al statului. În rest, pentru proprietățile private, nu sunt necesare autorizații de tăiere”, ne-a explicat comisarul șef al Comisariatului Județean al Gărzii de Mediu Constanța, Cristian Râșnoveanu. 


Deocamdată, nu se știe ce va ridica proprietarul pe terenul respectiv, însă este cert că au mai dispărut câțiva metri buni de verdeață. Acesta se află în faza de obținere a autorizației de construcție. 


Supermarketurile dezvoltă zona! 


În cealaltă parte a orașului, în cartierul Inel II, vizavi de piața Brick, s-a pus cruce unei parcări imense care deservea locuitorii din zonă, dar și clienții pieței. Pe strada Eliberării din Constanța va începe, în curând, construcția unui nou supermarket Penny. Noua clădire va fi ridicată pe terenul dintre Biserica Adventistă și blocurile de patru și zece etaje. Terenul, cu o suprafață de 4.009 metri pătrați, este proprietatea Rewe Projectenwicklung România SRL, grevat de drept de ipotecă în favoarea lui Gheorghe Pescaru, Elena Grosu, Mihai Vasile Marcu, Ion Petru, George Florin Coman și Miron Florin Marcu. Serviciul de Urbanism din cadrul Primăriei Constanța a impus realizarea unui nou Plan Urbanistic Zonal pentru zona intersecției străzii I.L. Caragiale cu strada Eliberării, lot. 1, pentru diversificarea funcțiunilor existente cu funcțiuni comerciale și stabilirea reglementărilor urbanistice pentru zona studiată. 


În documentația tehnică, se precizează că „având în vedere tendința de dezvoltare a zonei, se estimează că, din punct de vedere social, zona va deveni mai atractivă prin diversificare funcțională și amenajări noi, iar din punct de vedere economic, se estimează o creștere a veniturilor la bugetul local prin taxele aferente documentațiilor respective”. 


Precizăm însă că în zonă mai sunt două supermarketuri importante și Piața Brick. 


Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.7848 secunde