Constanţa turistică! Zona gării, plină de gropi, gunoaie şi maidanezi

Marţi, 15 Iunie 2021, 00:01
1898
Zona „Gării din Constanţa”, poarta de intrare pe litoral pentru mii şi mii de turişti anual, arată mai tristă şi mai bătrână ca niciodată. În lipsa unei viziuni arhitecturale moderne şi mai ales a implicării autorităţilor locale, Piaţa Victoriei, cum este marcată pe hartă, este doar o biată haltă, murdară şi ponosită.







Constanţa turistică nu înseamnă doar faleza de la Cazino, centrul vechi, Portul Tomis sau staţiunea Mamaia. Pentru mulţi dintre oaspeţii care vin la plajă, vacanţa începe în Gara Constanţa, după ce coboară din tren în oraşul iubit de soare şi scăldat de mare. Din păcate, prima imagine, despre care se spune că face şi prima impresie atât de importantă, este una dezolantă. Chiar la ieşirea din gară, turiştii sunt întâmpinaţi cu gropi în asfalt, staţii de autobuz fără bănci şi fără zone umbrite sau adăpostite de ploaie, sunt luaţi pe sus de taximetrişti guralivi, care le promit că-i duc oriunde doresc, şi dau nas în nas cu maidanezi prietenoşi, cerşind o bucăţică de covrig şi puţină atenţie.



Luni, 14 iunie, la orele prânzului, chiar când trăgea în gară trenul de Bucureşti, am ajuns şi noi în zonă. În câteva minute, peronul s-a umplut de turişti gata de distracţie, aventură sau odihnă. Unii au luat-o pe jos sau au rămas în staţia de autobuz, alţii s-au urcat în taxi ori au fost preluaţi de cunoştinţe. Un cuplu de vârstnici, agasaţi de insistenţa taximetriştilor, ne-a cerut ajutorul să le spunem cum pot ajunge cu autobuzul la un hotel din Mamaia. Le-am oferit informaţiile şi aşa am aflat că vin tocmai din Drobeta Turnu Severin şi că nu au mai fost pe litoralul românesc de peste 10 de ani de zile. „Noi locuim în Germania şi anul acesta am venit în România pentru vacanţa de vară, pentru că a fost mai uşor să călătorim, cu toată pandemia aceasta. Ultima dată am fost la Constanţa în 2010. Acum, după atâţia ani, ne aşteptam să vedem multe schimbări în bine, dar nu prea e aşa. Pare că timpul a stat în loc aici. Nu s-a modernizat mai nimic…”, ne-a spus turistul.

Cu un gust amar, ne-am uitat în jur.





Fără panouri, fără hartă, fără viziune…

Într-un amestec de kitsch, indiferenţă şi lipsă de viziune, platoul din faţa gării le deschide turiştilor perspectiva asupra… unor gropi în asfalt, rămase de la lucrările anterioare, nişte borduri galben-murdar ce împrejmuiesc o zonă goală, doar cu asfalt, o parcare supraaglomerată şi trei steaguri ce flutură în vânt, vestindu-le că totuşi sunt la Constanţa şi nu într-o comună amărâtă.

Nu există niciun punct de informare, nicio hartă a municipiului, aşa cum sunt în marile oraşe turistice din ţară, şi nici măcar vreun indicator care să-i ajute pe turişti să se orienteze şi să ştie ce mijloace de transport ar trebui să folosească. În lipsa unor panouri cu informaţii, pentru a afla de unde pleacă autobuzele spre sudul litoralului, oaspeţii sunt nevoiţi să întrebe în stânga şi în dreapta, dezorientaţi.



În staţia din faţa gării, este totuşi un panou CT BUS, cu traseele autobuzelor, dar nu şi un chioşc de bilete, pentru cei care nu sunt familiarizaţi cu plata călătoriei prin sms sau prin aplicaţie. De asemenea, nu există o zonă acoperită, care să-i ferească, pe timpul aşteptării, de soarele arzător sau de ploi. Cum nu există nici bancă de odihnă. Nici în cealaltă staţie, la cap de linie, nu sunt astfel de facilităţi, însă măcar turiştii se pot delecta cu ghivecele şi vasele cu flori multicolore, întinse de florărese pe jos, în faţa prăvăliei. Ceva mai în faţă, vaporaşul a cărui vopsea a început să se ducă, este păzit de un maidanez, iar spaţiile verzi, acelea puţine câte sunt, par pârjolite, în ciuda ploilor abundente din ultimele săptămâni.



Autorităţile locale au anunţat în repetate rânduri planuri pentru a remodela spaţiul urban şi a-l moderniza, însă, singurul finalizat până în prezent este cel cu iluminatul public.





Pagina a fost generata in 0.2218 secunde