Constanța, orașul fără săli de sport, piscine și terenuri de bătut mingea

7417

Articole de la același autor

A venit vara și copiii Constanței iar nu au unde să iasă să se joace în aer liber, să facă mișcare și să uite de telefoane, tablete și jocuri pe calculator. În-afară de parcurile mari și de plajă, unde, evident, nu pot merge nesupravegheați, copiii din Constanța nu au prea multe variante să se distreze în cartierul unde locuiesc, în orele cât sunt părinții la serviciu. 


Peste mai puțin de două săptămâni, mii de copii intră în vacanța de vară. Vor umple străzile cu bicicletele, vor împânzi parcurile cu glasurile lor vesele, vor bate mingea pe terenul de sport sau se vor bălăci zgomotos în piscinele din oraș? Din păcate, nu... 
La Constanța, parcurile au fost măcelărite și, unde nu au fost construite biserici, au fost ridicate baruri, cârciumi, terase și magazine. Locurile de joacă pentru pici nu sunt încă gata, piste pentru biciclete nu sunt aproape deloc, așa că, în cartiere, copiii nu au prea multe variante de a-și petrece vacanța. Maidanele unde pe vremuri băteau mingea nu mai există, au fost înghițite de betoane. Grădinile din fața blocurilor sunt acum parcări pentru mașini, trotuarele unde jucau șotronul sau "Nouă pietre" sunt și ele ocupate tot de mașini. Pe străzi nu pot merge cu bicicleta, din cauza traficului aglomerat, iar terenurile din curțile școlilor sunt ținute sub lacăt, ca nu cumva să distrugă băncile, panourile, porțile. 


Orașul bogat de la malul mării, așa cum îi place primarului Decebal Făgădău să spună despre Constanța, nu are nici măcar un singur bazin de cartier pentru copiii care cresc aici. Sigur, există bazinul de la Palatul Copiilor și încă vreo două bazine particulare, dar niciunul nu are acces liber pentru copiii care ar vrea să învețe să înoate, mai ales că trăiesc înconjurați de ape. 


În jurul blocului, doar parcări și alte… blocuri 
"Sunt copii care vor rămâne cu cheia de gât câteva ore pe zi și nu au unde să se joace afară. Copiii mei au 10 și 12 ani. Nu îi putem lăsa să se ducă singuri la plajă, mai ales câte tragedii s-au întâmplat în ultimii ani. În fața blocului, mai este loc doar pentru o băncuță, pe aleea, în rest, peste tot sunt mașini. În spatele blocului, este tot parcare. Nu au efectiv unde să iasă să bată mingea. Dacă s-ar duce în parc, ar trebui să meargă cu autobuzul mai bine de jumătate de oră, să schimbe două linii, 51 și 100, până în Parcul Tăbăcărie. Iar de mers cu bicicleta până acolo este exclus, pentru că nu sunt piste pentru bicicletă nici pe strada Eliberării, nici pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu sau pe strada Soveja. Atunci, ce le rămâne de făcut toată ziua, până venim noi de la serviciu? Să stea în casă și să se joace pe calculator și pe tabletă. Nu este normal așa ceva, într-un oraș precum Constanța, să nu aibă copiii unde să-și petreacă ziua, în vacanță!", ni s-a plâns Ioana S., o constănțeancă din cartierul Inel II. 


Probleme asemănătoare au însă părinții din aproape toate cartierele. Nu sunt terenuri de sport și nici locuri unde copiii mai mari de-o șchioapă, dar nici suficient de mari cât să meargă singuri în parc sau la plajă, să stea afară, în zilele de vacanță. Sunt însă speranțe că frații lor mai mici vor prinde vremuri mai bune. 


Ce se întâmplă cu ruina din Tomis Nord 
În ședința de Consiliu Local de săptămâna trecută, au fost alocați 180.000 de lei de la bugetul local pentru reabilitare, construire anexă și amenajări exterioare la bazinul de înot din vecinătatea Liceului Teoretic "George Călinescu". Într-o primă fază, banii vor fi folosiți pentru expertiza tehnică, pentru studiile de specialitate și realizarea documentației în vederea obținerii avizelor de autorizare. Ulterior, vor fi alocate alte sume pentru lucrările propriu-zise de reabilitare. 


În luna iulie a anului trecut, reprezentanții Primăriei Constanța confirmau, pentru "Cuget Liber", că bazinul și curtea aparțin autorităților locale și că se lucrează la un proiect pentru reamenajarea centrului sportiv și redeschiderea lui. În ritmul acesta, poate, la anul pe vremea asta, să fie gata hârtiile și abia în 2021 să înceapă lucrările. 


Între timp, sunt speranțe ca măcar să fie gata Sala Polivalentă din cartierul Tomis Nord. 


"Trăim vremuri grele, iar una dintre problemele principale care ține România pe loc, dacă nu o face chiar să regreseze, este această lege a achizițiilor publice. Din păcate, o licitație durează cinci, șase, șapte luni, și așa se duce anul până încep lucrările. În toată țara este nevoie de multe bazine de înot, săli de sport și mai multe stadioane. Așa vom avea și mai puține farmacii. Nu poți construi ceva pe un organism bolnav. Trebuie să investim în sănătatea copiilor și sănătatea noastră. Cât voi avea voce și minte, voi susține sportul. Sportul ne menține sănătoși. Însă trebuie să o luăm de jos, de la ora de educație fizică, să nu se mai dea atât de multe scutiri medicale, apoi să refacem bazele sportive", a declarat, pentru "Cuget Liber", Ilie Floroiu, fost director al Clubului Sportiv "Farul" și actualmente consilier personal pe probleme de sport al primarului Decebal Făgădău. 
Andreea PERHAIȚĂ




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4255 secunde