Constanța merită mai mult decât cârnați și fasolică? Cine face pasul în față?

Absolvent al Academiei Navale "Mircea cel Bătrân" și al Facultății de Litere a Universității "Ovidius", diplomatul și omul de cultură Dorin Popescu a participat, recent, alături de întreaga sa familie, la festivitățile prilejuite de aniversarea Centenarului Marii Uniri, organizate la Alba Iulia, scoțând în evidență magia/magiile evenimentului.

Are însă și o urmă (ceva mai mare) de regret vizavi de starea societății constănțene. Și nu este prima dată când literatul, recent reîntors din misiunile diplomatice în Constanța adoptivă, trage un semnal de alarmă referitor la marasmul ce a cuprins vechea Cetate a Tomisului.

"La Constanța, este multă nevoie de educație, mai multă decât în numeroase alte orașe și regiuni ale României. Aici gradul de indiferență civică este îngrijorător, autohtonii parcă nu mai au busolă morală. De aceea discutăm cu tinerii în cadrul unor proiecte civice. Intrăm în școală cu speranța că inerțiile și fricile din Cetate nu fac prozeliți acolo. Dobrogea este întârziată moral față de restul României, de aici trebuie să pornim. Cu «elite» inepte, caraghioase, impudice, ipocrite, penale etc. Cu dascăli obosiți de războaie care îi depășesc. Cu autorități locale inerte și fără viziune. Cu universități care nu formează caractere, ci printează diplome...

Știu că s-au oferit cârnați de către autorități la Ziua Națională, de Centenar. Oare românii din Dobrogea vor fi fost acolo mai grijulii cu prezența lor decât dimineața, la ceremoniile festive? Dobrogenii au nevoie de o introspecție reală, de un examen al conștiinței: Cum s-a ajuns aici? Unde sunt modelele locale? Unde sunt proiectele de viziune? Ce este de făcut? Avem capacitatea de a construi idei, viziuni, oameni de valoare? În lipsa acestora, nisipul și pleava vor ține Dobrogea departe de valorile și mentalitățile naționale și europene", este de părere Dorin Popescu, autor al unui articol excepțional publicat de Cuget Liber, intitulat Un Centenar ratat!. 

XXX

Sunt idei pe care, personal, le împărtășesc maxim. Dar, ca de fiecare dată când am intrat în asemenea dialoguri, am venit cu o completare, cu pasul următor. Ce soluții avem, cum acționăm? Starea de fapt o cunoaștem, ne lovim de trista realitate a Constanței în fiecare zi, la orice pas. Putem însă urni lucrurile din loc?

Priviți cu atenție imaginile pe care vi le propun spre analiză. Faceți abstracție de măscăriciul aflat acum la plajă, în Madagascar. Ca o paranteză, omul n-are nicio problemă, muncește (chiar mult, de dimineață devreme până seara târziu!), dar o face pentru el, pentru familia lui, în propria afacere.

Măscăriciul a (fost) plecat, dar armata de asistați social, formată din oameni - fără să se simtă nimeni jignit! - cu o capacitate rațională limitată, a rămas aici, bine înfiptă, la Constanța.

Vorbește Dorin Popescu despre proiecte macro, despre ridicarea nivelului cultural, despre viziuni, despre valori, despre idei. Toate aceste concepte vehiculate vor fi însă puse, într-un mod barbar, în balanță cu fasolica cu ciolan, cu puiul și orezul metamorfozate în tichete sociale, în hora jucată alături de urmașii măscăriciului, cu circ și festival. Ce va alege poporul? Pentru că, ne place sau nu ne place, minoritatea se supune majorității.

40.000 de beneficiari, sub o formă sau alta, de asistență socială, la Constanța. Cum vi se pare această cifră? Nu cumva bătălia este din start inegală? Și las la o parte segmentul "life", cel al firmelor de casă, beneficiare de bănișorii publici. Nu cumva suntem prinși într-o "menghină"?

XXX

Dar, să încheiem totuși într-o notă de optimism. Constanța încă mai are reprezentanți de elită. Puțini, ce-i drept, și dezorganizați (aici ar trebui să ia lecții de la PSD, fără glumă!). Ridic mingea la fileu: cine are curajul să iasă în față? Cine dă semnalul? Pentru că cineva trebuie să își asume acest rol capital, chiar de salvator.

PS. Ce iute trece vremea… Cum venea Viorel la Constanța, aspirând la fotoliul Cotroceniului, să taie pamblici la "Henri Coandă", Nicușor era liber (apropo, cred că e singurul baron care mai înfundă pușcăria!), Gabelo râdea cu gura până la urechi, Cernea cel din fața buldozerului era în formă în România…