Constanța, codașă la angajări!

136
Constanța, codașă la angajări! - interviudeangajare-1475759636.jpg

Articole de la același autor

Ca urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, de la începutul anului și până la 31 august 2016 au fost încadrate 196.306 de persoane, ceea ce reprezintă 54,53% din ceea ce s-a programat pentru anul în curs.


Din totalul persoanelor ocupate în perioada ianuarie – august 2016, 37.285 sunt tineri cu vârsta sub 25 de ani, 46.600 se încadrează în grupa 25-35 de ani, 50.292 au între 35 și 45 de ani, iar 62.129 au peste 45 de ani.


Cele mai multe persoane angajate provin din mediul urban, respectiv 111.743.


Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că cele mai multe au studii liceale (60.164), profesionale (51.977), gimnaziale (42.841), 22.729 fiind cu studii universitare. 


Bărbații angajați în perioada de referință au depășit numeric femeile care au dobândit același statut pe piața muncii, respectiv 114.573 față de 81.733. 


Topul celor 5 județe cu cele mai multe persoane încadrate nu a suferit modificări față de luna anterioară, Suceava regăsindu-se în continuare pe primul loc, cu 15.815 persoane angajate, urmat de Timiș (13.939), București (13.484), Hunedoara (10.055) și Neamț (9.164). Din păcate, Constanța este la coada clasamentului național, cu doar câteva mii de angajări.


Pentru integrarea pe piața muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenției teritoriale pentru ocuparea forței de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reședința beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, modificată și completată. 


Astfel, în primele opt luni ale anului 2016 au fost incluse în măsuri active 498.283 de persoane.


Programul de ocupare al ANOFM a avut la bază, pentru anul 2016, obiectivele Programului de Guvernare și obiectivele strategice ale Uniunii Europene în materie de ocupare în perspectiva Europa 2020, transpuse în Strategia Națională de Ocupare 2015 - 2020. 


Mai multe informații privind stadiul realizării "Programului de ocupare a forței de muncă" al ANOFM sunt disponibile pe www.anofm.ro, la secțiunea Piața Muncii / Programe.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 25 Noiembrie 2015
Stire din Social : CET Constanța face angajări
Miercuri, 23 Septembrie 2015
Stire din Social : Kaufland face angajări la Constanța!
Luni, 28 Septembrie 2015
Stire din Eveniment : Se fac angajări la ISU "Dobrogea"
Pagina a fost generata in 0.8544 secunde