Consiliul Tineretului: "Guvernul nu are bază legală pentru internshipuri!"

94
Consiliul Tineretului:

Articole de la același autor

Consiliul Tineretului din România (CTR) atrage atenția că în România nu există bază legală pentru stagiile de adaptare profesională (internshipuri), deși chiar și Guvernul României, începând cu anul 2013, derulează un program denumit de "internship". 
Astfel de stagii ar trebui să constituie vechime în muncă, stagiarii să fie incluși în sistemele de protecție socială (asigurări medicale, de șomaj și pensii), să le fie acoperite costurile de trai sau să fie plătiți și perioadele de stagiu (atât fiecare în parte, cât și perioada cumulată a lor) să fie limitate. Aceste aspecte nu sunt însă reglementate de legislația din România, iar companiile și autoritățile publice care doresc să aibă stagiari sunt obligate să apeleze la soluții juridice inadecvate precum contractele de voluntariat, contractele de muncă pe perioadă determinată sau contracte nenumite. Acordarea de burse pentru stagiari sau plata în baza altor contracte decât cele de muncă poate constitui evaziune fiscală, fiind formă de plată a muncii care eludează obligația achitării taxelor aferente unui salariu. 
România are o lege pentru stagiile profesionale ale absolvenților de învățământ superior, legea 335/2013, care nu vizează însă programe de tipul internship-urilor oferite de Guvernul României ci introduce o serie de reglementări privind primele 6 luni de muncă ale proaspeților absolvenți de facultate. În aceste condiții, Consiliul Tineretului din România solicită Guvernului și Parlamentului să modifice respectiva lege sau să adopte o altă lege care să reglementeze toate tipurile de stagii, astfel încât companiile și autoritățile publice centrale și locale să poată derula programe de stagiatură pentru elevi, studenți și alte categorii de tineri fără să fie obligate să ocolească prevederi legale în vigoare și fără să lase stagiarii fără drepturi. 
"Existența unui program guvernamental de stagii de adaptare profesională, internshipuri, este o idee excelentă și ne bucurăm că există o astfel de preocupare la nivelul Guvernului. Din păcate, stagiarii nu pot fi stagiari, ci voluntari, angajați pe perioadă determinată sau să fie contractați în baza altor forme de colaborare care nu reflectă așa cum trebuie ce drepturi și obligații ar trebui să aibă, legal, angajatorul și stagiarul. Ne referim aici la competențele dezvoltate și cum pot fi evaluate, la plată, asigurări medicale, de șomaj și pensii și durată maximă. Constatăm că deși guvernul derulează încă din 2013 un program de astfel de stagiaturi, o bază legală adecvată pentru ele întârzie în continuare să apară. Ne temem că în acest ritm vom ajunge ca în acest caz să se aplice mai degrabă o altă lege, a lui Murphy, care spune că nimic nu este mai definitiv decât lucrurile pe care le facem provizoriu." – Mihai Dragoș, Președinte CTR.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.1844 secunde