Conservanți și prafuri în laptele de consum. Atenție la etichetele mincinoase!

897
1
Conservanți și prafuri în laptele de consum. Atenție la etichetele mincinoase! - fotofondlaptepraf-1445014600.jpg

Articole de la același autor

Deși legea privind etichetarea produselor este în vigoare în UE încă din 2013, la noi abia acum va intra în vigoare. Astfel, producătorii vor fi obligați să înscrie pe ambalaj informații suplimentare legate de proporțiile substanțelor utilizate.

Ingredientele produselor alimentare trebuie indicate în ordinea descrescătoare a cantității lor, potrivit legii. Apoi, pe etichetă trebuie specificate valoarea nutrițională și dacă produsul conține sau nu conservanți.

Un exemplu recent pus în discuție și pentru care există un proiect normativ este laptele de consum.

Laptele și produsele lactate vândute în magazine, care conțin lapte praf, vor trebui să aibă trecută pe eticheta proporția de lapte praf, așa cum prevede proiectul de act normativ. Totodată, obligația va fi aplicabilă și în cazul produselor alimentare lactate.

Deși laptele praf se obține prin fierberea lichidului până la evaporarea apei, rezultând lapte concentrat, etichetele produselor comercializate în prezent conțin și substanțe precum maltodextrină, substanță cunoscută în industria alimentară ca aditiv, emulgatori, care nu au valoarea nutritivă, zahăr, dar și uleiuri vegetale rafinate.

"Este foarte important ca oamenii să învețe să citească corect etichetele produselor pe care le cumpără. Iar dacă vorbim de produsele lactate, cu siguranță că acestea sunt consumate și de copii, așa că trebuie să facem cumpărături responsabil. Laptele conține proteine, glucide, vitamine și minerale dacă este proaspăt. Orice altă substanță care este adăugată în compoziție nu face decât să prelungească termenul de valabilitate, deci este conservant", a precizat dr. Mirela Stângaciu, medic de familie.

Amenzi pentru nerespectarea legii

În condițiile în care producătorii nu vor respecta legea, autoritățile ar putea să aplice amenzi care vor ajunge și până la 10.000 de lei.

"Laptele proaspăt pentru consum, precum și produsele lactate, destinate comercializării, care conțin lapte praf, trebuie să prevadă pe etichetă, în mod obligatoriu, avertizarea cuprinsă în sintag-ma «conține lapte praf în proporție de - %».

Cei care nu vor respecta această regulă de etichetare vor putea fi sancționați de către Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, cu amenzi cuprinse între 5.000 și 10.000 de lei", prevede propunerea legislativă.

Inițiatorii proiectului de lege consideră că măsura este necesară deoarece consumatorii sunt păcăliți de denumirile folosite pe ambalaje. De exemplu, deși conține lapte praf, laptele proaspăt pentru consum este prezentat de multe ori ca fiind "lapte autentic".

"Populația este păcălită, în general, prin utilizarea denumirii de «lapte de vacă» sau «lapte autentic», deoarece nu este acel aliment care este obținut direct de la vacile de lapte. În majoritatea cazurilor, acel lapte proaspăt pentru consum este un amestec cu lapte praf, a cărui valoare nutrițională este foarte scăzută", se mai specifică în document.

Inițial, propunerea legislativă viza doar laptele de consum, însă obligația a fost extinsă și pentru produsele lactate.

Comentează știrea

Cosmin
17 octombrie 2015
Ne veti gasi mereu!

Ne veti gasi mereu! Suntem o echipa in plina ascensiune si prezenti peste tot. Si mereu vom fi vazuti, pentru ca suntem ambitiosi si nu ne lasam pana cand nu reusim! Si inca mai avem nevoie de colaboratori la fel de ambitiosi, care vor cu putere un viitor mai bun, prosperitate si succes. Veniti acum in echipa noastra si castigati bani! Cereti toate detaliile la adresa de email: [email protected]

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 02 Septembrie 2015
Stire din Sănătate : Medicii de familie, reuniți la Mamaia
Pagina a fost generata in 1.2283 secunde