Concursul de protecție a consumatorilor și-a desemnat câștigătorii

Miercuri, 08 Aprilie 2015, 18:56
186
Finaliștii fazei locale a concursului național "Alege! Este dreptul tău" au participat, la sfârșitul săptămânii trecute, la faza județeană a competiției, care s-a desfășurat la Școala Gimna-zială Nr. 11 "Dr. Constantin Angelescu", din Constanța.

Juriul, format din reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean, ai Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor și ai Asociației pentru Protecția Consumatorilor "Litoral" Constanța, au desemnat câștigătorii celei de-a XIII-a ediții a concursului pe teme de protecție a consumatorilor.

La secțiunea desene, clasele I-III, cei mai buni au fost Maria Cristina Borcea, locul I, Alexandra Țiripan, locul II, Anastasia Sandu, locul III, și Zoe Pufleanu, mențiune. La aceeași secțiune, clasele IV-VI, au fost desem-nați câștigători Anamaria Alexa Măgura, locul I, Miruna Lăcrămioara Caba, locul II, Adelin Davis Mihai, locul III, iar mențiune a primit Alexandra Monica Stoica.

La secțiunea etichete, clasele VII-VIII, Ramona Năstase a obținut locul I, Adina Elena Cojanu s-a clasat pe locul II, Ionuț Bercu a fost pe locul III, iar mențiune a primit Ana Maria Chirilă.

La secțiunea test grilă - eseu, câștigătorii au fost Cristina Cazangiu, locul I, George Ghercu și Ana Maria Ion, locul II, iar Emilian Damaschin a obținut locul III. 

Pagina a fost generata in 0.9169 secunde