Comori de vânzare, în Constanţa. Cât costă palatele istorice ale bătrânului Tomis?

Marţi, 22 Septembrie 2020
2368
Istoria şi imobiliarele merg mână în mână, la Constanţa. Clădiri vechi, bijuterii arhitecturale pline de istorie greu de preţuit în bani, sunt la liber pe piaţa imobiliară. Aşteaptă oameni cu dare de mână, care să le îngrijească, să le pună în valoare şi să le ajute să trăiască mai departe.

O renumită companie de licitaţii de artă, care se ocupă şi de tranzacţionarea de proprietăţi de lux, propune oamenilor de afaceri achiziţia Hotelului Palace, de pe strada Remus Opreanu nr. 5 – 7. Clădirea, care are o suprafaţă construită de 7.450 de metri pătraţi, cuprinde 99 de camere de hotel şi se află pe un teren de 1.995 metri pătraţi, chiar deasupra Portului Tomis. Preţul nu este afişat şi este disponibil doar la cerere, însă se ridică la câteva milioane de euro. Hotelul este construit în stilul eclectic al Rivierei franceze şi a fost inaugurat la 12 iulie 1914. Potrivit directorului Muzeului de Artă Constanţa, Doina Păuleanu, hotelul a fost ridicat cu scopul precis de a-i găzdui pe cei dispuşi să joace sume apreciabile la Cazinoul de pe faleză şi a cuprins, încă de la început, cele mai elegante dotări şi facilităţi ale vremurilor. Faţada principală, concepută simetric şi monumental, ca şi întreaga clădire, de altfel, are ca element central intrarea, flancată de câte două console mari, prevăzute în partea superioară cu ghirlande. Faţada dinspre mare este mai înaltă, deoarece imobilul urmează panta malului şi este spectaculoasă, mai ales că întreaga privelişte este deschisă către portul turistic.



Ceva mai puţin impresionant, dar cu potenţial, este Blocul Poppa, al cărui preţ deja a fost redus de la 2,8 milioane de euro la 2,5 milioane de euro. Situat pe strada Ştefan cel Mare nr. 17, imobilul cuprinde nouă apartamente, însumând 3.000 de metri pătraţi construiţi şi 897 de metri pătraţi de teren. Şi acesta vine cu o istorie în spate, fiind printre primele clădiri Art Deco din centrul Constanţei, fiind ridicată de Gheorghe Poppa, un industriaş înstărit, în anii 1936 – 1940.

Oferte de neratat…

Ofertă este şi pentru Casa Hrisicos, construită în 1900 după planurile arhitectului francez Louis Givert. Astfel, de la 4,5 milioane de euro cât cereau iniţial actualii proprietari, au mai lăsat la preţ la 3,8 milioane de euro. La banii aceştia, aveţi şansa de a achiziţiona un hotel de lux, recent reabilitat, cu o suprafaţă construită de 2.511 metri pătraţi şi 499 metri pătraţi teren. Clădirea vine însă cu o istorie fascinantă, în cei peste 120 de ani de viaţă. Aceasta poartă numele lui Gheorghe Hrisicos, cunoscut ca „escrocul bancher din Constanţa”, din cauză că a înşelat mai multe bănci, dar şi negustori. A fost, pe rând, hotel pentru elitele bucureştene, sediu al Băncii Populare Steagul Dobrogei, locuinţă pentru comandanţii militari germani, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, cazarmă pe vremea comuniştilor, restaurant şi iar hotel.




Peninsula Constanţei însă mai ascunde şi alte comori arhitecturale, ceva mai ieftine, dar la fel de spectaculoase. Vorbim despre vila Teodorou Rousou, în stil neoclasic, de pe strada C.A. Rosetti, scoasă la vânzare la preţul de 360.000 de euro, Casa Brâncovenească de pe strada Nicolae Titulescu, listată cu preţul de 380.000 de euro, faţă de 550.000 de euro, cât era anul trecut, sau Casa Neoromânească, de pe strada Dimitrie Bolintineanu, pentru care proprietarii cer, în prezent, 390.000 de euro, cu 110.000 mai puţini decât în 2019.

De asemenea, recent, au fost vândute Hotelul Intim, de pe strada Nicolae Titulescu, Vila în terase Şuţu, în stil maur, şi vila Prinţului Barbu Ştirbei din staţiunea Mamaia.



Pagina a fost generata in 0.1649 secunde